Accident în comuna Căiuţi
La data de 11 iunie a.c., în jurul orei 12:00, polițiști din cadrul Poliţiei Oneşti au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe Dn 11A, în localitatea Căiuţi.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și din primele cercetări efectuate a rezultat că o femeie de 49 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe Dn 11A, pe direcţia Adjud – Oneşti, la intersecţia cu DJ 119 Popeni, a efectuat viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar, de un bărbat de 33 de ani, din comuna Căiuţi, care circula din sens opus şi care, la rândul său, a efectuat viraj la dreapta pe DJ 119, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a pasagerei dreapta faţă în autoturismul condus de femeia de 49 de ani, respectiv, o femeie de 67 de ani, din comuna Ardeoani, care a fost transportată la Spitalul Oneşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale, necesitând internarea.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur in aerul expirat, dupa care au fost conduşi la Spitalul Oneşti, unde le-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a intocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.