Accident de muncă cercetat de polițiști și reprezentanții ITM în Târgu Ocna
Polițiștii din stațiunea Tg. Ocna au fost sesizați la data de 16.08.2011 despre faptul că un angajat al unei societăți comerciale din localitate a căzut într-un vas de distilare.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și în urma cercetărilor efectuate au stabilit că R. Valeriu, de 46 ani, salariat al societăţii din anul 2005, în timp ce îndeplinea activități prevăzute în fișa postului, respectiv spăla și igieniza pe interior un vas de distilare, cu capacitatea de 10.000 de litri, a alunecat de pe scară şi a căzut în interior, inhalând vapori de alcool.
Salariatul a fost scos din vas de către angajaţii societăţii şi a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Oneşti, însă în drum spre unitatea medicală acesta a decedat.
Cercetările s-au efectuat în prezenţa reprezentanţilor I.T.M. Bacău.
Cadavrul a fost transferat la morga Spitalului Oneşti urmând a se efectua necropsia în vederea stabiliri cauzei morţii.