Accident de muncă
Poliţiştii oneşteni au fost sesizaţi la data de 28.04.2011, în jurul orei 19.45, despre faptul că în incinta unei societăţi comerciale din Oneşti a avut loc un accident de muncă.
La faţa locului s-a deplasat imediat o echipă operativă care a stabilit în urma verificărilor că B. Costică, de 41 ani, angajat ca electrostivuitorist în cadrul societăţii, în timp ce executa manevre de alimentare cu material lemnos a unui utilaj, a lovit cu spatele electrostivuitorului pe H. Irina, de 39 ani, care supravehea procesul de muncă.
În urma accidentului H. Irina a fost transportată la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul electrostivuitorului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi s-a luat măsura sesizării Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău.