Accident de circulaţie cu 4 mașini implicate pe DN 2, în afara localităţii Faraoani.
Poliţiştii de la Serviciul Rutier au fost sesizaţi in 4 februarie, în jurul orei 12.40, despre faptul că pe DN 2, în afara localităţii Faraoani, s-a produs un accident de circulaţie cu victime.
Din cercetarea efectuată la faţa locului, poliţiştii au constatat că Constantin Z. de 48 de ani, din comuna Parava, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 2, spre municipiul Bacău, în afara localităţii Faraoani, nu a păstrat o distanţă regulamentară şi a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în faţa sa, condus de Iosif P. de 52 de ani, din Faraoani.
Din impact, autoturismul condus de bărbatul de 52 de ani, a fost proiectat pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de Virel S., de 57 de ani, din Botoşani.
De asemenea, un alt autoturism, condus de Radu A., de 30 de ani, din Bucureşti, pentru a evita impactul, a pătruns pe contrasens şi a ieşit în afara părţii carosabile.
În urma evenimentului, conducătorii auto de 52 şi 57 de ani au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru îngrijiri medicale.
În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, rezultatele au fost negative iar cercetările poliției continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor petrecerii evenimentului.