A venit în vizită la bunici și a furat mopedul vecinilor
La data de 21.09.2011, polițiștii au fost sesizați de către un cetățean din comuna Filipești, cum că în noaptea de 20/21.09.2011 persoane necunoscute i-au furat din curte un moped.
Din verificări polițiștii au stabilit că mopedul în cauză a fost lăsat pe timpul nopţii cu cheia în contact, în curtea locuinţei, iar în noaptea de 20/21.09.2011 persoane necunoscute au pătruns în curtea imobilului, pe o poartă neasigurată şi au sustras mopedul.
Polițiștii au stabilit în urma investigațiilor efectuate că un minor de 17 ani, din județul Neamț, s-a aflat în data de 20 septembrie a.c. în vizită la bunicul său din comuna Filipești.
Acesta a profitat de faptul că mopedul avea cheile în contact iar poarta de acces în curtea imobilului era descuiată și a sustras mopedul, pe care l-a lăsat în curtea bunicilor.
Mopedul sustras a fost recuperat și predat părţii vătămate.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiuni de furt calificat.