A plecat cu telefonul concubinului
La data de 20.03.2011, în jurul orei 00.00, poliţiştii din comuna Măgireşti au fost sesizaţi de către A. Lucică, de 56 de ani, cu privire la faptul că în seara zilei de 19.03.2011, R. Mioara de 40 ani, din comuna Zemeş, i-a sustras din locuinţă un telefon mobil.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi în urma verificărilor efectuate au stabilit că la data de 18.03.2011 reclamantul a găzduit la domiciliul său pe R. Mioara, urmând să trăiască cu aceasta în concubinaj.
În seara de 19.03.2011 în jurul orelor 22.00 după ce au consumat băuturi alcoolice împreună partea vătămată s-a culcat. În jurul orei 23.45 reclamantul a constatat că R. Mioara a plecat din locuinţă sa şi i-a sustras un telefon mobil în valoare de 150 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal.