Polițiștii din Comănești au fost sesizați despre faptul că o tânără de 17 ani s-ar fi prezentat la spital acuzând dureri ca urmare a unui accident rutier.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 17 martie , în jurul orei 14.00, un tânăr, de 29 de ani, din Comăneşti, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 12 A, pe raza localităţii, ar fi accidentat minora de 17 ani, în zona braţului, aceasta deplasându-se în calitate de pieton. După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto ar fi purtat discuţii cu minora, care ar fi declarat că nu a suferit leziuni.
În cursul aceleaşi seri, fata s-a prezentat la spital, acuzând dureri în zona braţului. Polițiștii l-au depistat pe conducătorul auto, în persoana unui tânăr de 29 de ani. În urma testării cu aparatul alcoltest s-a stabilit că acesta nu consumase băuturi alcoolice.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru stabilirea a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Polițiștii ATRAG ATENŢIA!
Potrivit prevederilor O.U.G 195/2002, conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei.
Orice persoană care este implicată sau are cunoştinţă de producerea unui accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, precum şi în situaţia în care în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri periculoase este obligată să anunţe de îndată poliţia şi să apeleze numărul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, existent în reţelele de telefonie din România.
Este interzis oricărei persoane să schimbe poziţia vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, să modifice starea locului sau să şteargă urmele accidentului fără încuviinţarea poliţiei care cercetează accidentul.
Totodată, potrivit prevederilor Codului Penal, părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.
Update in miercuri, 31-03-21 2:03
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează