Un bărbat de 29 de ani, din judeţul Bacău, care a lovit cu autoturismul un poliţist aflat în misiune, este cercetat pentru tentativă la omor deosebit de grav. Bărbatul a fost reţinut de către procurori pentru 24 de ore şi va fi prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă.
Pe 10.07.2012, în jurul orei 16.00, o patrulă de siguranţă publică s-a deplasat pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Bacău pentru a răspunde unei solicitări prin 112, din care rezulta că unui cetăţean i-au fost sustrase din mână trei telefoane mobile.
La faţa locului agentul de poliţie s-a deplasat la autoturismul indicat de către reclamant, în care se afla făptuitorul şi i-a solicitat acestuia să se legitimeze, moment în care suspectul a demarat în trombă, accidentând poliţistul.
În urma investigaţiilor efectuate cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., D.G.I.P.I. şi poliţiştilor din judeţul Arad, suspectul a fost depistat în judeţul Arad în timp ce încerca să părăsească teritoriul României.
„Vasile M., de 29 de ani, a fost prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, iar procurorii au emis pe numele lui ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav”, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează