Gazprom va investi în România într-un nou lanț de benzinării

Compania sarba NIS, controlata de grupul rus Gazprom Neft, va cumpara pana la sfarsitul anului 40 de benzinarii in Romania. Obiectivul lor este sa devina un jucator activ in aceasta piata, astfel ca pana la sfarsitul anului 2014 vor deschide si alte 80 de sucursale pe teritoriul tarii noastre.

Negocierile pentru a patrunde pe piata din Romania au inceput inca de anul trecut. In luna mai 2011, reprezentantii Gazprom si-au manifestat intentia, printr-o scrisoare oficiala, de a prelua reteaua de benzinarii a grupului Rompetrol, dar acestia au declinat oferta.

Discutiile celor de la Gazprom au continuat cu reprezentantii companiei Western Energy Group din Bucuresti, care functioneaza sub franciza Lukoil.

Tot anul trecut, in toamna, reprezentantii NIS au inceput negocierile si cu Euroil din Sibiu, companie detinuta de Dumitru Domnariu si Adrian Nicoara. Pana in prezent nu s-a ajuns la niciun consens, negocierile aflandu-se inca in curs de desfasurare, dar sunt vizate aproximativ 10 benzinarii, conform unei declaratii a dlui. Adrian Nicoara.

NIS vizeaza Romania si pentru explorare. Compania a incheiat anul trecut un parteneriat cu compania East West Petroleum din Canada pentru exploatarea de perimetre in Romania. Strategii similare a intreprind NIS si in alte tari din zona, precum Bosnia sau Ungaria.

In urmatorii ani NIS va investi 500 de milioade de euro in 5 tari: Romania, Serbia, Bulgaria, Bosnia si Hertegovina. Acesti bani vor fi folositi pentru modernizarea retelelor de benzinarii si extinderea operatiunilor.

In prezent, in tara noastra functioneaza 2000 de benzinarii, 1400 sunt controlate de marii jucatori ca Petrom, Lukoil, MOL Romania si Rompetrol. Restul de 600 de benzinarii sunt unitati particulare.

[P] SPECIAL OFFICE Broker de Asigurare-Reasigurare, companie de consultanta si brokeraj in domeniul asigurarilor si reasigurarilor, va pune la dispozitie prin plata-rca.ro posibilitatea de a calcula cele mai avantajoase asigurari.

Update in marți, 17-07-12 13:15

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.