A furat găinile vecinului
Viorel B., de 48 de ani din comuna Izvorul Berheciului a sesizat postul de poliţie comunal, la data de 01.07.2011, despre faptul că în ziua de 25.06.2011, între orele 08.30-12.00, în timp ce se afla plecat de la locuinţa sa, din incinta curţii gospodăriei i-au fost sustraşi un număr de 18 pui de găină.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi în urma investigaţiilor efectuate l-au identificat pe M. Petronel, de 26 ani, din aceeaşi localitate.
M. Petronel a recunoscut comiterea faptei şi a predat părţii vătămate cei 18 pui găină sustraşi.
Prejudiciul în valoare de 250 lei a fost recuperat în totalitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal.