A furat bunuri de la un vecin cand se afla in vizita la fratele sau
Secția 5 Politie Rurala Răcăciuni a fost sesizată de către P. Vasile, din comuna Valea Seacă, cu privire la faptul că in seara zilei de 27.11.2011 din locuința sa au fost furate mai multe bunuri, in valoare totală de circa 600 lei.
Din cercetările efectuate polițiștii au stabilit că în seara zilei de 27.11.2011 S. Vasile, din comuna Gioseni, s-a aflat în vizită la fratele său din comuna Valea Seacă. După ce au consumat impreună băuturi alcoolice, S. Vasile a mers la locuința părtii vătămate, a patruns in interior prin forțarea ușii de acces și a furat pături, cuverturi și alte articole de lenjerie, pe care ulterior a încercat sa le vândă Luminiței N., din comuna Valea Seacă.
În cauză s-a intocmit dosar penal în care se efectuează cercetări față de S. Vasile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.