A fost ridicată o nouă casă în Satul copiilor din Hemeiuş
SOS Satele Copiilor România, în colaborare cu compania norvegiană Orkla, anunţă deschiderea unei case de tip familial în Satul copiilor Hemeiuş, judeţul Bacău. Casa a fost ridicată cu sprijinul Orkla Norvegia, finanţarea în valoare de 225.000 de euro fiind asigurată exclusiv din donaţiile oferite de companiei.
În casa de tip familial de la Hemeiuş vor locui 6 copii provenind din familii defavorizate, sub supravegherea unei mame SOS. În Satul copiilor Hemeiuș locuiesc 44 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani.
Casa construită cu sprijinul Orkla corespunde nevoilor unei familii numeroase (camere pentru copii, sufragerie, bucătărie, băi), iar mama SOS locuieşte împreună cu copiii şi le oferă acestora îngrijirea pe care o oferă în mod normal un părinte.
“În ultimii 13 ani am colaborat îndeaproape cu asociaţia SOS Satele Copiilor în întreaga lume, acest parteneriat reprezentând dovada responsabilităţii companiei noastre faţă de societate, faţă de copii si faţă de viitor”, a declarat, Kristine Kvernmo, reprezentant al Orkla Norvegia.
“Vă asigur că astăzi are loc aici şi un transfer de responsabilitate şi de generozitate, deorece vom continua să ne îngrijim de soarta acestor copii care au o casă graţie companiei-mamă din Norvegia. Ne vom implica în creşterea lor şi de aici înainte”, a adăugat Manuela Banu, General Manager Orkla Foods România.
SOS Satul Copiilor Hemeiuş-Bacău a fost inaugurat în anul 2006, având iniţial 4 case familiale şi ajungând astăzi la 6 case, un sediu administrativ, un Centru de Consiliere pentru Copii şi Părinţi şi terenuri de joacă şi de sport. În România există trei Sate SOS, SOS Satul Copiilor Bucureşti cu 15 case familiale, SOS Satul Copiilor Cisnădie (judeţul Sibiu) cu 12 case familiale şi SOS Satul Copiilor Hemeiuş.
Din 2000 până astăazi, Orkla este principalul sponsor al SOS Satele Copiilor, suma totală acordată ca sponsorizare fiind de 19 milioane de coroane norvegiene (peste 2,5 milioane de euro). Compania norvegiană a finanţat ridicarea unor case dedicate copiilor în Rusia, Letonia, România şi Vietnam.
Orkla Foods Romania este parte a grupului norvegian Orkla, una dintre cele mai mari firme din Norvegia. La nivel internaţional, grupul activează în industria produselor alimentare şi a îngrijirii personale. În România, Orkla deţine 7 mărci recunoscute pe piaţă: Ardealul, Bunătăţi de la Bunica, Tomi, Unirea, Wiesana, Linco şi La Minut.
Orkla este una dintre cele mai mari companii nordice cotate la bursa din Norvegia. La 31 decembrie 2012, Orkla avea aproximativ 28.000 de angajați, dintre care jumătate erau direct implicaţi în producţia bunurilor de larg consum. Anul trecut, grupul a avut o cifră de afaceri de aproximativ 30 de miliarde de coroane norvegiene.
SOS Satele Copiilor România este o organizație neguvernamentală, centrată pe asistarea și sprijinul acordat copiilor care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei lor biologice. Organizația SOS Satele Copiilor România a fost înființată în 1990 și este membră a SOS Kinderdorf International, una dintre cele mai mari organizatii non-profit din lume, cu sediul central în Austria.