Să vină UE, să-mi ia rachiul!

Cică, Dumnezeu a născocit vinul. Ăla bun, din struguri. Diavolul, poznaş, n-a şomat. A răspuns la provocare. A făcut din tescovină, ţuica. Şi uite aşa din vremuri imemorabile, mioriticii se tot cinstesc.
Buni la suflet îşi omenesc şi oaspeţii veniţi de peste mări şi ţări. Un astfel de oaspete prezent la „francofoneală” declara după cîteva stacane de rachiu: „Bun drink ăsta la voi, ţzuica”. Şi noi nu l-am contrazis. L-am lăsat să se simtă bine.

Din păcate, UE ameninţă liniştea ţuicarilor români. Care UE condiţionează clar, producţia de ţuică din bătătura lui Ion. De la 1 ianuarie 2007, peizanii cu alambic nu au voie să facă şi să consume decît 50 litri de tărie pe an. Atît şi nici un strop mai mult.

Dacă cineva doreşte să producă industrial, poate s-o facă dar… Plăteşte accize, scoate autorizaţie, se înregistrează la Finanţe. Codul fiscal recunoaşte 12 feluri de tărie, de la rachiul „puturos” (cu variantele de 24 şi 36 grade), pînă la ţuica de Turţ de 50 grade.

Cît valorează accizele? 15 lei noi pe litru. Ce spun proprietarii de „cazane” Multe. „Să vie la mine UE, ăsta, şi să-mi ia rachiul, că-i arăt eu lui! Cu boasca mea fac ce vreau”. Şi se pare că au dreptate.

Alt argument „zdrobitor”? „Nici pe vremea împuşcatului nu se lua rachiul de la gura pălmaşului”. Argument cam şubred. Să nu uităm că pe vremea cînd aplaudam mult, cîrciumele se deschideau la ora 10,00 şi se închideau la 22,00. Nu duduiau non- stop, ca în democraţie. Tot pe atunci, miliţianul din comună dacă te prindea făcînd foc la alambic, te dădea în gît.

Cum orice lege are „găuri”, românul isteţ le foloseşte cu abilitate. În cazul „alambic” declară că produce ţuică numai pentru familie, numai 50 de litri. Numai pentru uz intern.