Accident rutier în Comănești
În ziua de 31.07.2011, Poliția Orașului Comănești a fost sesizată telefonic prin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că pe strada Minerului din localitate, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliție care din primele verificări a stabilit că A. Corneliu, de 56 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul oboselii a adormit la volan, a părăsit partea carosabilă, s-a izbit de un podeţ și s-a răsturnat în sanț.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a doi dintre pasagerii autoturismului care au fost transportați la Spitalul Moinești pentru îngrijiri medicale, fiind necesară internarea.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.