Un minor de 15 ani s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat
În dimineața zilei de 26.07.2011, Postul de Poliție Letea Veche a fost sesizat de către H. Ioan, de 29 de ani, din Bacău, despre faptul că pe parcursul nopții a fost sustrasă suma de 60 de lei din incinta unei societăți comerciale din comuna Letea Veche.
Cu ocazia efectuării cercetărilor s-a stabilit că au mai fost sustrase un card memory-stick şi trei carioci tip marker, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 4260 lei.
La scurt timp polițiștii l-au identificat pe M. A, de 15 ani, din comuna Letea Veche, care a recunoscut fapta, iar bunurile au fost restituite reclamantului, prejudiciul cauzat fiind recuperat în totalitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiuniii de furt calificat.