Lobby şi advocacy pentru programul „SCOALA ALTFEL”
In contextul Anului European al Voluntariatului şi al proiectului de implicare activă „Dialog social şi advocacy” iniţiat şi desfăşurat în România de Academia de Advocacy, Asociaţia Centrul de Training, Consultanţă şi Mediere Oneşti susţine, împreună cu partenerii coaliţiei de advocacy din Campania SMILE 21+, programul „ŞCOALA ALTFEL” iniţiat de secretarul de stat Oana Badea şi oficializat de Daniel Funeriu, ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, prin OM nr. 4292/2011 privind structura anului scolar 2011—2012.
Prof. Virginia – Smărăndiţa Brăescu, director al Şcolii „Invăţător N. Pâslaru” din comuna Caşin şi preşedinta Asociaţiei Centrul de Training, Consultanţă şi Mediere – Oneşti, a creat reţeaua Campaniei de lobby şi advocacy SMILE 21 + cu scopul de a susţine punerea în practică a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi noua paradigmă a educaţiei sociale – sociodidactica – pentru ca educaţia să fie o preluare de putere/empowerment şi nu îndoctrinare. Reţeaua socială SMILE 21+ este o reţea socio-educativă, de informaţie didactică şi culturală şi de contacte stabilite între elevi, profesori, formatori, antreprenori, părinţi, consilieri şcolari, psihologi, psihoterapeuţi, asistenţi sociali, şcoli, universităţi, ONG-uri (asociaţii, fundaţii, cluburi sportive, federaţii, etc.), agenţi economici, consilii locale şi judeţene, ambasade, institute de cercetare la nivel naţional şi internaţional, mediatori, jurnalişti, editori, librari, oameni interesaţi de cultură şi educaţie în general.
Premiile de excelenţă obţinute de prof. Virginia – Smărăndiţa Brăescu pentru activitatea de lobby desfăşurată în România, sub egida MEDIARCOM (Asociaţia Europeană de Mediere), în Campania SMILE 21+, organizată prin Asociaţia Centrul de Training, Consultanţă şi Mediere – Oneşti şi partenerii coaliţiei de advocay, au fost obţinute la Gala premiilor revistei Medierea, ce a avut loc în data de 19 ianurie 2011, la sala Dacia a Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti, şi la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, desfăşurat la Lancrăm – Sebeş – Alba Iulia, la cea de-a XXXI a ediţie din 6 – 8 mai 2011.
Biroul de presă al Asociaţiei Centrul de Training, Consultanţă şi Mediere Oneşti