La volan sub influenţa băuturilor alcoolice
La data 12.07.2011, în jurul orei 19.00, poliţiştii l-au depistat pe L. Ionel, de 29 de ani, din comuna Scorţeni, care conducea un autoturism pe DN 2 G şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, ce a indicat o concentraţie de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la Spitalul Moineşti pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.