A avut o nemulțumire față de panourile publicitare
Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Bacău au fost sesizaţi la data de 02.06.2011, în jurul orei 02.30, despre faptul că o persoană de sex masculin a spart cu pumnii geamurile de la mai multe panouri publicitare din zona centrală a municipiului Bacău.
O patrulă de siguranţă publică s-a deplasat imediat la faţa locului şi l-a depsitat, în zona Casei de Cultură pe U. Adrian, de 24 de ani, despre care au stabilit că în dimineaţa zilei de 02.06.2011, in jurul orelor 02.00, în timp ce se afla în incinta unui bar de pe strada 9 Mai, pe fondul unor nemulţumiri şi a consumului excesiv de băuturi alcoolice, a lovit cu picioarele uşa de la una din toalete distrugându-o, după care, a lovit cu pumnii 2 panouri publicitare stradale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.