Viteza excesivă, cauza unor evenimente rutiere grave în localitatea Traian
La data de 29.05.2011, în jurul orei 11.00, pe DN 2 F, în localitatea Traian, O. Cristian, de 28 ani, din Vaslui, în timp ce se deplasa cu un autoturism, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de drum, a pierdut controlul autoturismului, a pătruns pe contrasens şi l-a acroşat pe M. Vasile, care se afla pe acostamentul din stânga direcţiei de mers Bacău-Vaslui.
Conducătorul auto a încercat să redreseze autoturismul virând la dreapta, însă datorită vitezei nu a reuşit şi a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla oprit la marginea părţii carosabile şi i-a acroşat pe J. Dorina, de 40 ani şi pe J. Constantin, de 42 ani, care se aflau în apropierea autoturismului oprit. După impact autoturismul şi-a continuat deplasarea şi s-a oprit în gardul unui imobil.
În urma accidentului a mai rezultat şi vătămarea coprporală a conducătorului aotu O. Cristian, precum şi a C. Ciprian, de 28 ani, pasager în autoturismul condus de tânăul de 28 de ani.
Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale.
Pietonul M. Vasile a decedat la Spitalul Judeţean Bacău.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.