Relaţiile Româno-Israeliene, Temă De Dezbatere Pentru Elevi Şi Profesori
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău în colaborare cu Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare” Bacău şi în parteneriat cu Comunitatea Evreiască Bacău, organizează luni, 16 mai 2011, începând cu ora 13.00, o activitate cu tema „Relaţiile româno-israeliene 1948 – 2011”, dedicată celei de a 63-a aniversare a Statului Israel.
Acţiunea este coordonată de prof. dr. Jeny Ghioc, inspector şcolar de specialitate.
La acest eveniment sunt aşteptaţi să participe elevi de la: Şcoala cu Clasele I – VIII „Al.I.Cuza” Bacău, îndrumaţi de prof. Iulia Istrate, de la Şcoala cu Clasele I – VIII „Dr. Al. Şafran” Bacău, îndrumaţi de prof. Cătălin Tunaru, de la Şcoala cu Clasele I – VIII „Alecu Russo”, îndrumaţi de prof. Mihaela Savin, de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligy” Bacău, îndrumaţi de prof. Oana Cruceanu şi de la Colegiului Tehnic „Dimitrie Ghika” Comăneşti, îndrumaţi de prof. Mihaela Prisecariu.
De remarcat este faptul că profesorii amintiţi mai devreme, au participat în ultimii ani la conferinţe, programe de formare şi seminarii cu această tematică, organizate de Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău.
Prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.