Accident rutier pe strada 9 Mai
Două persoane au suferit vătămări corporale în urma unui eveniment rutier produs la data de 03.05.2011, in jurul orei 15.30 pe strada 9 Mai din municipiul Bacău.
La faţa locului poliţiştii au stabilit că P. Viorel, de 35 ani din Bacău, a pus în mişcare autobuzul pe care îl conducea şi care avea usile deschise, moment în care din autobuz, pe la usa din mijloc, se aflau in coborâre două persoane de sex feminin, B. Maria, de 63 ani şi P. Silvia, de 67 ani, ambele din judeţul Vaslui. Cele două persoane s-au dezechilibrat şi au căzut pe trotuar.
In urma căderii acestea au suferit leziuni corporale şi au fost transportate la Spitalul Judetean de Urgenţe Bacău, unde le-au fost acordate îngirjiri medicale, fără a fi necesară internarea.
Atât conducătorul auto cât şi victimele au fost testate cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative.
În cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.