Bacauani de seama: Eliza Noemi Judeu
Sa stiti ca arta se impaca cu bugetul redus. Se impaca si cu celelalte neajunsuri administrative, organizatorice sau sociale. Eliza poate. Ofera fericire la pachet fara sa corespunda unui criteriu al teatrului contemporan.
Joaca, plange, se izbeste, striga, rade hohotind si tace vorbind.
Un travaliu cvasiscenic pe care nu are doar Cojar meritul s-o fi invatat. E sacerdotiu ce deriva din nevoia launtrica de a exista pentru altii. “A exista” si nu “a fi”. “A fiinta” este net inferior existentei in slujba dramatismului si de dragul artei.
Eliza poarta la vedere un bazar de suflete, o multime de tarabe larg deschise, colorate si toate nuantele curcubeului se perinda. Numai cenusiu nu se gaseste. De unde atata rosu, roz, albastru si verde?
“Strasnica actrita!” spune baiatul de langa mine cu ochii bulbucati catre Eliza, proaspat ceruta in casatorie in piesa lui Cehov. Minjita de faina, colerica, sceptica la succesul casatoriei intre vecini, actritei nu i-au ramas vizibili decat irisii ochilor si mainile. Ochii care se rotesc, se ingusteaza si ard la fiecare replica. Mainile care devin tentacule cand nervii se amplifica. Strasnica, da. Din vocea grava si profunda aproape inumana, din materia ca vizitata de spirit, strasnicia e desprinsa din cadrul scenic, pluteste in aer si drogheaza auditoriul.
O vad a nu stiu cata oara pe scena si nu e niciodata aceeasi. Nu pentru ca rolurile sunt distincte si se cere alta maniera si nici ca personajul jucat ar impune-o, dar Eliza rade in o mie de feluri, plange intr-o suta si viseaza in infinite moduri. In realitate Eliza e un om cat se poate de practic si modest. Bea bere, fumeaza si soarbe din cafea ca din apa. E vicioasa si n-ar schimba nimic. Nici eu n-as schimba nimic la ea de mi s-ar investi puterea. E adorabila ca vomita de emotie cand aproape intra in scena. Se detaseaza abia dupa prima fraza sau strofa. Nimeni n-ar ghici cat trac duce cu ea.
O fi avand vreodata Eliza sovaiala novicelui sau e actrita innascuta gata sa interpreteze orice? Cat se datoreaza maestrilor din scoli? Cat a deprins didactic si cat e bagaj genetic? Sa fim seriosi: inspiratia fecunda nu se invata. Si nici mimica, nici gestica, nici retorica nu-s neaparat elemente de studiu daca actorul nu are dotarea nativa.
Intr-o lume in care si teatrul a devenit arma de propaganda, in care numirile in functii sunt eminamente politice, cer imperios Divinitatii ca Eliza sa beneficieze de-o evolutie nedesfigurata, caci teatrul, fiul rispitor al artei ar muri de suferinta inlocuind splendoarea cu vanitatea.
TRUE feminists are not agnsait women staying home to raise a family, run the house, etc. They simply want to continue the fight for women to have the CHOICE to do so. Women who are not called to be wives and mothers should receive the same pay for the same work. True feminists simply want women to do what they are called to do.