AVAS: Întâlnirea cu reprezentanţii Rafo Onesti nu a fost anulată, ci reprogramată
Referitor la acuzaţiile aduse preşedintelui AVAS de Marin Anton, managerul general al S.C. Rafo S.A. Onesti, Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice a AVAS precizează că preşedintele AVAS nu a anulat întâlnirea programată pentru astăzi, 26 iunie 2006, cu reprezentanţii administraţiei şi ai acţionariatului rafinăriei Rafo.
Întâlnirea a fost reprogramată pentru joi, 29 iunie 2006, ora 18:00, ca urmare a apariţiei unor modificări de ultim moment în programul preşedintelui AVAS. De acest lucru au fost informaţi, încă de dimineaţă, atât reprezentanţii rafinăriei, cât şi parlamentarii interesaţi de rezolvarea problemelor acesteia, precizează AVAS.
Autoritatea a menţionat, anterior, existenţa a şase puncte asupra cărora doreşte un răspuns ferm din partea companiei, inclusiv informaţii referitoare la identitatea firmei Calder-A.
Până la această dată, nici unul din cele şase puncte nu a fost clarificat’ se mai arată într-o informare trimisă de instituţie.
După întâlnirea de joi, 29 iunie 2006, AVAS va face publice concluziile discuţiilor cu reprezentanţii Rafo.