Potop şi gheaţă in Bacau
Bacăul a fost paralizat aproape aseară din cauza unor rafale de ploaie şi gheaţă, care au cazut peste oraş timp de 15 minute. Câteva maşini au fost avariate, iar pe alte câteva străzi apa a ajuns la nivelul trotuarului în doar zece minute.
În jurul orei 18.15 a început să plouă în rafale. La câteva minute după aceea, a început să cadă grindina. Mai măruntă la început, ajungând în câteva minute să fie de mărimea unui ou de porumbel.
Ploaia cu gheaţă a durat aproximativ 10-15 minute, timp suficient însă pentru ca mulţi participanţi la trafic să tragă pe dreapta, fiind aproape imposibil să se circule normal. Câteva maşini au fost avariate, dar nu s-au înregistrat pagube importante.
Cantitatea mare de apă pe metrul pătrat a făcut însă ca şi câteva străzi din municipiu să aibă de suferit, fiind parţial acoperite de apă.
Autor : Diana OPRESCU, Amos News