A intrat cu bicicleta in taxi
Luni 9 ianuarie 2006, Ştefan P. de 59 de ani din municipiul Bacau, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe strada Unirii din municipiu, a fost acroşat de Constantin M. de 41 de ani, taximetrist, în momentul când acesta din urmă a deschis portiera autoturismului cu numărul de înmatriculare BC-64-MIN, parcat în faţa Autogării Bacău, încercând să coboare din maşină fără a se asigura în prealabil, proiectând victima pe carosabil.
Taximetristului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Victima a fost internata la Secţia Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Bacău cu diagnosticul de fractură parietală dreapta si traumatism umăr drept.
Sursa: Politia Municipiului Bacau