Panorama editorialelor din 3 aprilie 2006
Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de luni, 3 aprilie, a cotidianelor centrale:
Lustraţie şi lustruire (Curentul – Tia Şerbănescu)
Preşedintele Basescu participa astazi la bilantul SRI. Asta ne aminteste ca dl Basescu nu si-a prezentat propriul bilant (programat, reprogramat şi abandonat fara explicatii) şi ca si-a propus sa schimbe perceptia asupra serviciilor secrete care acum s-ar fi modificat total şi nu mai asculta pe nimeni – nici macar ziaristi, fiindca nu-s importanti. Nu-l mai asculta decat pe preşedinte. E greu, chiar şi pentru dl Basescu, sa schimbe perceptia asupra dlui Timofte şi sa convinga pe cineva ca acesta a devenit inger de cand a intrat în parohia sa şi ca s-a ingrasat fiindca s-a sterilizat.
Politicianismul anticomunismului (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)
De la un om politic de talia lui Calin Popescu Tariceanu ne asteptam, în schimb, la efortul de a dezlega o enigma sacaitoare: de ce tocmai acum aceasta asumare spectaculoasa a ipostazei de Luptator impotriva comunismului? O intrebare fireasca, daca luam în calcul un adevar ce sare în ochi: pana în decembrie 2005, Calin Popescu Tariceanu n-a parut macinat sufleteste de gandul ca în Romania n-a fost condamnat oficial comunismul. Domnia sa a avut numeroase prilejuri de a se infatisa ca un Arhanghel al anticomunismului, un fel de Maresalul Antonescu pe motocicleta: în campania electorala, în discursul de la instalarea ca premier, pe parcursul unui an de zile de mandat guvernamental. Spectaculoasa orientare a personalitatii sale catre denuntarea comunismului avea nevoie de o explicatie publica. Domnul premier n-a dat-o. Şi nici n-o va da. Pentru ca, în realitate, noua ipostaza a lui Calin Popescu Tariceanu n-are nici o legatura cu mult invocata morala a luptatorului pentru un ideal. Dimpotriva, ea are legatura cu imoralitatea politicianului luptator pentru ciolan. în batalia sa cu premierul, Traian Basescu a folosit din plin lupta impotriva coruptiei. Drept raspuns, Calin Popescu Tariceanu a scos de la naftalina lupta impotriva comunismului. Traian Basescu şi Calin Popescu Tariceanu se razboiesc prin intermediul a doua ipostaze de luptator. Unul, de luptator impotriva coruptiei. Celalalt, de luptator impotriva comunismului. Care dintre ele va aduce mai multe voturi?
Lustraţie – lustragerie, lustragii, lustraţionări! (Ultima oră – Ion Marin)
În Micul Dictionar Enciclopedic, scos de Editura Enciclopedica, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti 2005, la pagina 701, gasim, intr-adevar, cuvântul cu pricina explicat astfel: lustratie < fr. s.f.1 Rit roman de purificare, având ca scop eliberarea de influentele rele asupra unor oameni, a unui spatiu. 'Purificare'. Ce reiese de aici? Ca e cazul sa ne para rau ca unui anume demisionar cu influenta extrem de rea, de daunatoare, de pernicioasa asupra unor oameni (români) dintr-un anume spatiu (România) i s-a permis sa se razgândeasca, în loc sa se faca necesara purificare, anuntata de el public, printr-o demisie 'irevocabila'! Are, intr-adevar, acest cuvânt şi un al doilea sens, pe care-l citam, de asemenea, integral, ca sa se vada ca n-avem greturi în ce priveste asa-zisa purificare pe care vrea s-o faca Tariceanu şi cei ce tin de fundul lui si, cu adevarat, vrem sa fie şi sa ramâie, la ei acolo, necesara 'purificare', inainte şi dupa. Ca altfel, miroase urât. Iata: 2. P.ext. (Dupa 1989, în unele state din Europa de Est). Perioada (intre 5 şi 7 ani) în care unui fost demnitar comunist cu functii importante de stat sau în aparatul represiv i se interzice accesul la unele functii de stat. Ce va spuneam? Basescu, portret robot, comandantul celui mai mare vas românesc, demnitar, practic, vizat direct de Tariceanu, un robot (por...). Pardon. Pregătiri de pace (Cotidianul - Traian Ungureanu) Adversitatea permanenta a politicii romanesti e o forma activa de fatalism. Ea prelungeste traditia vietii ghemuite în egoism şi neincrederea în izbinda prin colaborare. Primele 16 luni de guvernare s-au incheiat cu reafirmarea unei nevroze dragi. E inca devreme. Ajunse la un pas de ruptura, partidele membre ale acestei vorbarii agitate trebuie sa inteleaga ca pierd timp şi potential. Insa Alianta D.A. e, în ciuda sfortarii distructive din interior, singura varianta comuna de joc. Oricit ar parea de nepotrivit, în acest moment de sicanare polifonica, liberalii şi pedistii trebuie sa se pregateasca, retoric şi practic, de pace. Se rupe. Şi de jos în sus, şi de sus în jos. Şi la subsuori (Ziua - Sorin Roşca Stănescu) (...) din doua surse independente, aflam ca intre preşedintele Traian Basescu şi Emil Boc relatiile au fost temporar inghetate. Traian Basescu ii reproseaza, poate pe drept cuvant, lui Boc ca ar fi gestionat dezastruos chestiunea alegerilor conducerii CNSAS, rezultatul spargandu-se astazi în capul sefului statului. Dupa ce UDMR l-a atacat pe preşedintele Basescu si, implicit, pe Emil Boc pentru povestea cu sigla PD, pusa ca fundal pentru preşedintele Romaniei la reuniunea popularilor europeni, iata ca ieri şi Partidul Conservator a revenit în forta, printr-o noua ofensiva impotriva lui Basescu, solicitandu-i acestuia sa dea socoteala în Parlament pentru politica externa a Romaniei. Şi tot ieri, asa cum relatam pe larg în aceasta editie din Ziua, Partidul Democrat a mitraliat şi el tot ce se putea, printr-o conferinta de presa, primii pusi la zid fiind chiar liberalii. în aceasta nebunie generala, PSD castiga un timp pretios pentru a-si reface randurile şi forta de soc în plan electoral, iar PRM castiga, conform sondajelor, puncte importante, care vor conta la viitoarele alegeri. Anticipate sau nu.