Incendiu la Fabrica de hârtie Letea Bacau
Peste 1,5 tone de hârtie igienică au ars în urma unui incendiu produs sâmbătă în jurul orei 20.00 la SC Letea SA Bacău. Fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu, patronul fabricii, crede că la mijloc este vorba de o mână criminală.
O comisie de anchetă formată din poliţişti, pompieri şi reprezentanţi ai societăţii Letea au demarat cercetările în acest caz.
Focul s-a declanşat deodată la un depozit de hârtie igienică, după ce, probabil, a ars mocnit mai mult timp. Pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Maior Constantin Ene” de la Bacău spun că „au fost evacuate în primă fază o sută de role de hârtie igienică brută, iar la lichidarea incendiului, s-au mai evacuat alte 180 de role, fiind antrenat în această acţiune şi personalul agentului economic.
Dumitru Sechelariu, patronul fabricii Letea era sâmbătă seara ferm convins că la mijloc nu este lucru curat. „Sunt sigur că este vorba despre o mână criminală. A fost anul în care Letea a mers cel mai bine. Cineva vrea cu tot dinadinsul să mă distrugă”, susţine omul de afaceri Dumitru Sechelariu.
Azi dimineaţă a fost constituită o comisie formată din pompieri, poliţişti, procuror şi reprezentanţi ai firmei, care urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs incendiul.
Autor : Elena SOLOMON, Amos News
Este un lucru grav dar sper sa se rezolve.Imi pare rau,sincer.