70.000 de băcăuani au ramas fara medic de familie

Aproape 70.000 de locuitori ai judeţului Bacău au căzut de pe lista medicilor de familie, pentru că nu au dovedit că au calitatea de asigurat la sănătate, în primele două luni din an.

Comparativ cu situaţia existentă la sfârşitul lui 2005, în primele două luni din 2006 numărul pacienţilor înscrişi pe lista medicilor de familie a crescut cu aproape 3.000.

Astfel, dacă la 31 decembrie în evidenţa medicilor erau 643.933 de persoane, la începutul lui martie au ajuns la 646.866, din care 53 la sută sunt în mediul urban.

Mulţi dintre aceştia nu sunt consideraţi, însă, ca fiind asiguraţi la sănătate. Dintre cei 646.866 pacienţi, 67.408 au fost scoşi de pe listă, din acest motiv. În fapt, însă, numărul plătitorilor de contribuţie la sănătate reprezintă doar un sfert dintre cei asiguraţi, respectiv 143.361.

Dintre aceştia, 131.090 sunt salariaţi; 5.754 – şomeri; 1.775 – liber profesionişti; 2.082 – agricultori şi 2.660 – alte categorii.

Restul sunt pensionari, copii, soţ sau soţie aflaţi în întreţinerea asiguratului şi din alte categorii.

Autor : Elena SOLOMON, Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.