Judeţul Bacău, locul cinci pe ţară la simularea Testărilor Naţionale
Judeţul Bacău a reuşit să se clasifice printre primele cinci judeţe din ţară în urma rezultatelor obţinute de viitorii absolvenţi de gimnaziu care au participat, la începutul acestei luni, la simulările Testărilor Naţionale.
Inspectorul şcolar general Radu Ababei spune, însă, că este posibil ca aceleaşi performanţe să nu mai fie repetate şi după centralizarea rezultatelor obţinute în urma examenului propriuzis pe care îl vor da, la absolvire, elevii care se află acum în clasa a VIII-a.
„Deja avem semnale că prezenţa la Testările Naţionale va fi sub cea înregistrată acum la simulări. Mulţi dintre elevii careau obţinut acum rezultate slabe nu se vor mai înscrie şi la examenul din vară de teamă să nu îl piardă. Este de aşteptat ca o astfel de situaţie să se înregistreze mai ales în ceea ce îi priveşte pe elevii din mediul rural”, mai spune inspectorul Radu Ababei.
Autor : Elena SOLOMON, Amos News