Panorama editorialelor din 3 martie
Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de vineri, 3 martie, a cotidianelor centrale:
Intrare în UE prin Belarus (Adevărul – Dan Bucura)
Paradoxal, multe dintre ameninţările la adresa siguranţei statului sunt o noutate chiar şi pentru serviciile de informaţii. Terorismul, spre exemplu, cu formele sale complexe, este un pericol cu care structurile din România au dat piept abia de câţiva ani încoace. Cu toate astea, specialiştii în acest domeniu au apărut precum ciupercile după ploaie. Este greu de crezut că judecătorii nu pot să se familiarizeze şi ei rapid cu noţiunile de siguranţă naţională, dar procurorii, da. Pe de altă parte, procurorii subordonaţi politic sunt mult mai uşor de influenţat. Ei răspund ‘prezent’ mult mai uşor în faţa oricărei comenzi politice. Din acest motiv, oamenii din servicii preferă colaborarea cu ei. Cu spatele asigurat chiar de către şeful statului, securiştii ar putea să învingă încă o dată principiile democraţiei şi să ne arunce acolo unde eram acum 16 ani.
Documente autentice (Ziua – Zoe Petre)
Pana una-alta, asociatiile civice asteapta probabil sa vada textul autentic pentru a se sesiza – sau cel putin asa vreau sa cred. Cum doar ziarele si PNL-ul par deocamdata sa reactioneze, scriu la ziar pentru a spune liberalilor ca sper sa respinga cu fermitate varianta de Dambovita a mult hulitului ‘Patriot Act’. Adaug ca, daca tot se demilitarizeaza serviciile, ceea ce, am mai scris-o, e excelent, ar fi cazul ca sefii acestora sa nu mai aiba – ca nicaieri in lumea civilizata – statutul de ministri (de putere nu mai vorbim). Firesc ar fi ca serviciile demilitarizate sa aiba in fruntea lor persoane la fel de civile cu rang de secretar general de minister, aceasta fiind cea mai inalta functie publica intr-o atare cariera. Puteti spune multe si marunte despre prestatia PNL, am si eu destule de bombanit, dar in acest moment constat ca e singurul partid parlamentar care apara, in autentica logica liberala, libertatea fiecaruia dintre noi. Macar pentru asta le suntem datori cu o solidaritate cat se poate de autentica.
Legea legilor (Evenimentul zilei – Ioana Lupea)
Spre deosebire insa de Patriot Act, care se refera exclusiv la prevenirea actelor de terorism, varianta romaneasca extinde competentele agentilor de informatii si asupra actelor de coruptie. Pana la punerea in aplicare, legile sigurantei nationale sunt abstractiuni. Intrebarea este cine va decide cine sunt dusmanii, cei care comploteaza sa aduca un prejudiciu sigurantei nationale, cine va pronunta numele? Conform proiectelor inaintate parlamentului, aceasta putere o au serviciile de informatii. Or, acestea, reformate sau mai putin reformate, cu recunoastere sau fara recunoastere de la americani, au fost suspectate ca lucreaza in folosul propriei supravietuiri, subordonate politicului sau unor grupuri de interese. Numai banuiala, ca la un moment dat, in virtutea acestui instinct de conservare, o persoana nevinovata va suporta rigorile acestei legi, fara ca ofiterul de informatii sau superiorul sau sa suporte consecintele legale, arata cat de periculoasa este abordarea doctrinei de securitate, potrivit careia scopul – lupta antiterorista sau anticoruptie – scuza mijloacele. Pana la urma, mijloacele pervertesc scopul.
Cultura instituţională (Bursa – Cornel Codiţă)
Pentru a scoate ‘serviciile speciale’ din penumbra puterii si din logica distructiva a auto-suficientei, ele ar trebui re-inventate. Iar daca nu, macar ‘altoite’, ‘insamintate’ cu doua principii fundamentale: raspundere personala si ierarhica, in fata legii, pentru deciziile si actiunile care incalca legea; si transparenta in privinta obiectivelor functionale si a eficientei institutionale. Pina atunci, ele se re-inventeaza singure, conform codului genetic mostenit. Cu sau fara sprijinul activ al unui Preşedinte sau altul.
Jocuri periculoase (Libertatea – Adrian Halpert)
(…) are România o problema reala de siguranta nationala? Exista vreo forta obscura, vreun dusman intunecat cu care sa ne luptam? România are de luptat, mai curand, cu saracia. Cu frigul. Cu foamea. Cu preturile. Cu mizeria din spitale. Cu lipsa de siguranta din scoli. Cu o clasa politica neperformanta. Care ne sunt prioritatile? Mai ganditi-va…
Trişori (Curentul – Tia Şerbănescu)
Cererea ministrului justiţiei privind perchezitionarea a doua din casele Năstase a fost respinsa prin vot si de grupul parlamentar al PSD din Camera Deputatilor care si-a deschis usa catre presa pentru ca lunga pledoarie de persecutat politic a dlui Năstase sa poata fi transmisa in direct de televiziunile interesate. Ca de obicei, dl Năstase s-a declarat ‘prima tinta’ a unei hartuiri politice care ‘ne vizeaza pe toti’. Prin urmare, toti pentru unul si unul pentru toti, deputatii PSD au votat impotriva perchezitiei dand inca un semnal de neincredere in justiţie pe care o considera astfel insuficient de independenta si de competenta pentru a se apropia de averea dlui Năstase.
Ultima şansă a lui Adrian Năstase (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)
Cum sta bine unor fani, pentru ca alegatorii nucleului dur al unui politician sunt inainte de toate fani, adeptii lui Adrian Năstase vor din partea idolului lor o prestatie de luptator. Iar din partea colegilor sai de partid, o solidaritate neconditionata. Ca atare, batalia dusa de Adrian Năstase in Parlament e urmarita cu atentie si, de ce nu, chiar cu o anume satisfactie. Fiecare moment de respingere a cererii de perchezitie e primit ca o victorie in batalia impotriva adversarului politic. Si totusi, daca exista un asemenea plan al lui Adrian Năstase, batalia de respingere a perchezitiei e valabila pana la un punct. Pana la punctul in care electoratul captiv incepe sa creada ca fostul premier respinge perchezitia, pentru ca are ceva de ascuns. Acest punct a fost atins deja prin respingerea de catre grupul parlamentar PSD. Dupa vot, Adrian Năstase ar fi putut sa declare ca s-a convins de solidaritatea partidului si ca, prin urmare, demonstratia fiind facuta, accepta perchezitia. N-a facut-o. Mai credem ca se gandeste la un asemenea gest dupa votul din Parlament, socotind ca va fi unul de respingere. Dupa vot, Adrian Năstase trebuie sa declare ca a refuzat pana acum perchezitia, pentru ca nu e un om care sa se lase infrant cu una cu doua. Acum, cand a invins, desi crede in continuare ca masura e ilegala, accepta perchezitia. E ultima sansa a lui Adrian Năstase pentru a se salva ca om politic.
Percheziţia lui Năstase (Cotidianul – Cristian Teodorescu)
Năstase a ratat si posibilitatea de a schimba rolul celui care trage partidul in jos, in cel de lider mesianic. In schimb i-a prevenit pe deputatii pesedisti ca daca el pica, vor urma si altii. Acesta e principiul dominoului, verificat la caderea nasilor mafioti. Sa nu fi stiut sau sa fi uitat Năstase ca, daca evoca acest principiu, infunda si mai rau PSD-ul si ca nici lui nu-si face un bine? Asta ar insemna sa-l credem prost. Chiar daca nu e o inteligenta sclipitoare, fostul premier are destula minte, incit sa poata evalua raul cel mai mic in ceea ce-l priveste. Iar pentru el raul cel mai mic ar fi fost perchezitia, daca si numai daca s-ar fi stiut de neatacat dupa vizita procurorilor la el acasa. Ce ar fi, in definitiv, dezonorant pentru Năstase, daca s-ar lasa perchezitionat? Faptul in sine e, nici vorba, un disconfort, dar e mai reconfortant sa intretii banuiala ca ai ceva de ascuns? Singurii colegi de partid care au incredere in el si in onorabilitatea PSD-ului sint cei doi votanti pentru perchezitie. Ceilalti fie se tem de perspectiva precedentului, fie il banuiesc pe Năstase ca are de ascuns ceva care l-ar putea lichida politic.