Panorama editorialelor din 21 februarie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de marţi, 21 februarie, a cotidianelor centrale:

Câştigător absolut: Traian Băsescu (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

(…) preşedintele a reusit: 1. Sa-si realizeze obiectivul de a-l trece pe Daniel Morar, omul Monicai Macovei, în subordinea lui Ilie Botos, omul sau. Fara a da de banuit o clipa ca asta a urmarit, deoarece domnia-sa poate sustine ca a tinut cont de opinia partidelor parlamentare. 2. Sa se afirme inca o data, dupa criza din vara anului trecut, prilejuita de decizia Curtii Constitutionale, drept garantul statului de drept în România lui 2006. 3. Sa arate tarii ca domnia-sa e un pilon de intelepciune în mijlocul nebuniei intretinute de komisarii portocalii din presa şi din asa-zisa societate civila. 4. Sa se infatiseze în ipostaza de preşedinte situat deasupra confruntarilor politice interne. Prin aceasta, Traian Băsescu s-a dovedit din nou un extraordinar exploatator al situatiilor de criza. Situatii care-i servesc atat de bine interesele, încât ai jura ca el le-a creat, potrivit vechiului principiu: al focului pus pentru a fi salutat ca pompier salvator.

Riscuri (Curentul -Tia Şerbănescu)

Înainte ca Parlamentul sa dezbata şi sa voteze moţiunea de cenzura depusa de PSD şi PRM împotriva celor 17 legi ale reformei din sanatate, dl Văcăroiu a riscat un pronostic: sunt 80% sanse ca guvernul sa cada. Sansele ca dl Văcăroiu s-o zbarceasca sunt şi mai mari. Primul interesat ca guvernul sa nu cada este chiar partidul sau: intai pentru a nu-i da dlui Băsescu satisfactia de a scapa de dl Tăriceanu şi apoi fiindca evenimentul l-ar surprinde cu 80% din conducere la DNA.

Molahul Năstase (România liberă – Nicolae Prelipceanu)

Daca în batalia caricaturilor profetului se manifesta un moment acut al celebrei ciocniri intre civilizatii, şi aici, în România, tot o ciocnire intre civilizatii, e drept, în mic, are loc. Şi a avut loc, inca de la momentul când se striga ‘noi muncim, nu gandim’, ‘moarte intelectualilor’, ‘Ratiu şi Campeanu afara din tara’. Mecanismul din spatele marionetelor scoase în randuri stranse pe strazile Bucurestiului şi ale altor orase romanesti la acea vreme este, în fond, extrem de asemanator celui care dicteaza şi obtine revolta marilor mase de musulmani de pe strazile Orientului Apropiat ori chiar ale unor tari europene, astazi. Adrian Năstase simte o imensa ura fata de cei care – crede domnia sa – îl improasca cu noroi, adica procurorii care-l cerceteaza. Pentru ca, în mintea sa, domnia sa e oarecum echivalentul intangibil al profetului din mintea milioanelor de islamisti. Sau, mai precis, al unui molah, dar unul al unei lumi fara Dumnezeu, unde politrucii se cocoata pe scaunul privilegiat si-i tin locul. Al unei lumi al carei Dumnezeu e averea, banul, dar numai acela care aterizeaza prin indiferent ce mijloace în buzunarul celui care o conduce. Asadar, n-ar trebui sa ne miram de ceea ce se intampla în tarile arabe. S-a intamplat şi se mai intampla şi la noi, în prezent nu chiar atat de violent. Fiti cu ochii pe molahul Năstase!

Predarea cheilor din Zambaccian (Adevărul – Ion M. Ioniţă)

Aceeaşi imagine devastatoare şi în cazul retrimiterii cererii de percheziţie în afacerea Zambaccian. A părut cât se poate de evident că era o încercare de obstrucţie care nu avea nimic de a face cu aspectele constituţionale. Din toată afacerea, cea mai mare notă de plată a căzut pe capul PSD. Partidul a fost perceput că se agaţă cu ghearele şi cu dinţii pentru a bloca mersul unei anchete care vizează înalţi demnitari din fosta sa guvernare. Probabil, întreaga conducere a partidului ar fi fericită dacă Adrian Năstase ar mai face un pas înapoi şi i-ar lăsa să răsufle uşuraţi. Pentru că pierderile de imagine sunt uriaşe, nimeni nu va mai vrea să apară că se opune anchetelor. C.V. Tudor a bătut palma cu Traian Băsescu, la fel Dan Voiculescu. Politic, nu este profitabil pentru nimeni să se angajeze împotriva DNA. De aici şi consensul. Juridic, procurorii au responsabilitatea să-şi dovedească acuzaţiile, altfel campania anticorupţie se întoarce de unde a plecat.

Tandrul zornăit de cătuşe… (Azi – Octavian Andronic)

Consecinţele acestui episod îmi apar a fi de o gravitate deosebită. Pentru că, pe de o parte, fac din presă o victimă a acestui tip de represiune. Mâine-poimâine, datele secrete de apărare naţională vor fi înlocuite cu cine ştie ce date despre personalităţi investigate pe motive de corupţie şi vom asista la umflarea cu mascaţi a tuturor gazetarilor care vor avea lipsa de inspiraţie să se ocupe de aşa ceva. Pe de o parte, acţiunea aceasta în forţă induce în opinia publică sentimentul recrudescenţei tentaţiei represive a statului. Simplul cetăţean se poate afla oricând în situaţia ca găsind la ghena de gunoi un CD să fie luat pe sus de mascaţi şi depus în cine ştie ce Abu Ghraib românesc pentru cercetări cu metode speciale.