Propuneri pentru „Bacau 600”
Consiliului Local Bacău şi primarului municipiului Bacău, domnul Romeo Stavarache
În cadrul manifestărilor ce vor avea loc pentru a marca cei 600 de ani de atestare documentară a municipiului Bacău supun atenţiei domniilor voastre realizarea următoarelor acţiuni:
Soarta a voit ca pe teritoriul judeţului Bacău, să se dea cele mai crâncene şi îndelungate lupte din timpul războiului pentru întregirea neamului, iar municipiul Bacău să fie centrul din care sau dat comenzile, care ne-au dat nemuritoarea lozincă: ,,Pe aici nu se trece’’. La Bacău au fost două mari comandamente ale Armatei Române: la începutul războiului, Armata de Nord (General Constantin Prezan), apoi Armata a II-a (General Alexandru Averescu) şi alte comandamente şi misiuni militarea aliate. Consecinţa acestor mari evenimente a fost crearea unor aşezăminte spitaliceşti pentru ostaşii răniţi, mulţi dintre ei odihnindu-şi somnul etern în cele două cimitire ale eroilor: ,,Poligonul de tragere’’ şi ,,Lazaret’’, alături de cei care au căzut pe front.
Pentru neuitarea eroilor români din cele două cimitire propun Tipărirea în format anastatic a lucrării ,,Ostaşii din Cimitirul Eroilor Bacău căzuţi în Războiul pentru întregirea neamului 1916-1918 şi identificaţi după acte oficiale’’, lucrare închinată veşnicii lor amintiri şi sacrificiului lor supreme; lucrare apărută în iulie 1933, sub directa coordonare a Primarului Municipiului Bacău, de atunci, Mihail Văgăonescu, avocat, deputat, maior invalid din război, Cavaler al Ordinului ,,Mihai Viteazu’’, Preşedinte al Societăţii ,,Mutilaţii din războiu’’ din ţară, lucrare ce o posed şi o voi dona Complexului Muzeal ,,Iulian Antonescu’’ Bacău, după finalizarea proiectului.
Schimbarea denumirea Stadionului Municipal în ,,Stadionul Municipal Emerich Dembrovschi’’ şi ridicarea unei statui a fotbalistului la intrarea principală în locul grupului statuar existent din următoarele motive: Emerich Dembrovschi, maramureşean la origine, născut în localitatea Câmpulung la Tisa, pe 6 octombrie 1945, este maestru emerit al sportului, profesor de educaţie fizică, antrenor. A jucat fotbal, pe rând, la Forestierul Sightul Marmaţiei (1962-1965 ), Victoria Roman (1965-1966, în timpul satisfacerii stagiului militar), Dinamo Bacău (1966-1974), Politehnica Timişoara (1974-1981, când se retrage din activitatea competiţională). Adus în Bacău de Constantin Teaşcă, după un meci amical Victoria Roman – Dinamo Bacău, Emi – cum l-au alintat fanii băcăuani, a cunoscut sub culorile băcăuane, deplina sa consacrare ca fotbalist de excepţie. Jucător dotat cu o înaltă tehnicitate şi un impresionant simţ tactic, a îndeplinit cu succes rolul de coordonator, atât la formaţia sa de club cât şi la echipa naţională, în care a evoluat de 27 de ori, înscriind nouă goluri, cel mai frumos gol fiind cel înscris împotriva Braziliei, la Campionatul Mondial de Fotbal – Mexic 1970. Desemnat de ziariştii străini şi antrenorii formaţiilor prezente la turneul final ,,cel mai bun jucător al reprezentativei României’’ la ediţia mexicană a Campionatului Mondial de Fotbal -1970, urmând să i se ridice o statuie în faţa stadionului olimpic de la Guadalahara. A fost component al echipei reprezentative a României care, în 1972, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Europei. A jucat 386 de meciuri în Divizia A şi a înscris 108 goluri. În 1984, ca antrenor, a reuşit promovarea echipei Politehnica Timişoara în primul eşalon. Supranumit de ziarişti ,,jucătorul care desenează fotbal’’, ,,strategul’’, ,,comandantul’’, Dembrovschi i-a impresionat şi pe jurnaliştii străini. Ziariştii brazilieni l-au aclamat pentru frumuseţea şi eficienţa sa: ,,Românii au câţiva jucători de mare clasă, în fruntea acestora situându-se, evident, Dembrovschi, jucător de o mare fineţe, cu o uimitoare mobilitate în teren şi un simţ deosebit al jocului.’’ (Corriero da Manha , după jocul România-Anglia). Iar înaintea partidei Brazilia-România, Jornal do Brasil titra ,,Atenţie la Dembrovschi !’’, menţionând că ,,inepuizabilul jucător român e mereu acolo unde trebuie, deposedând adversarii în faţa propriului careu, demonstrând o admirabilă clarviziune la centru şi urcând deseori periculos în atac’’. Emerich Dembrovschi este fotbalistul ce a contribuit la cea mai bună performanţă a echipei Dinamo Bacău – prima echipă românească ajunsă în turul IV a unei competiţii europene. Fotbalistului Emerich Dembrovschi nu i s-a mai ridicat statuia pe care o merita, lucrul acesta realizat la Bacău fiind un act reparatoriu pentru valorea-i recunoscută pe plan mondial.
Încheierea unui partenereiat de colaborare cu Episcopia Romanului, care în această toamnă, împlineşte şase secole de atestare documentară şi existenţă., în acest fel multe dintre acţiuni coordonându-se şi fiind un pas important în perspectiva finalizării lucrărilor la Catedrala Ortodoxă din centrul municipiului Bacău, ce poate deveni Catedrală Episcopală.
Florin Filioreanu,
corespondent Radio România Actualităţi
Bacau 600 ar fi o reala manifestare daca organizatorii ar tine cont ca si in arta manifestarile apartin bacauanilor, nu doar UNIUNILOR ARTISTICE! Astfel ar trebui ca manifestarile artistice, inclusiv cele plastice sa fie cu acces deschis total si catre societatea civila. Numerosii pictori bacauani anonimi si ingropati de municipalitate si judeteana prin snobism in anonimitate, sa aiba si ei posibilitatea de a expune in cadrul manifestarilor.
Altfel actiunile dupa cum se vede sunt primitive si sunt doar o sarcina de servici, stiut fiind faptul ca UNIUNILE ARTISTICE sunt finantate de stat si detin monopolul absolut in cultura!!!
Oare aceste manifestari sunt cu circuit inchis? De ce bacauanii nu pot participa cu adevarat la manifestari, decit ca gura casca?
in primul rand buna ziua sunt irina din baca u si ma bucur ca domnul primar ROMEO STAVARACHE organizeaza un spectacol in parcul cancicov in aer liber si sa stiti caci se vor bucura si pensionarii care vor veni ar fi bine daca s-ar face inscrieri pentru clubul senioarelor si sa fie organizat si un bal al pensionarilor cum a fost organizat si anul trecut la sala sportuurilor
in primul rand asa ar trebui sa fie organizate si mai multe spectacole de muzica populara
si sa mai vina si doamna marioara murarescu de la emisiunea tezaur folclric
Propun ca mãcar în cele câteva zile ale manifestãrilor din luna octombrie, in panourile de reclamã din municipiu sã fie postate imagini ale Bacãului vechi reproducând ilustratele de epocã editate. Pozele din scrinul bunicilor pot produce emotii concetãtenilor din toate generatiile!
sincer chiar am vrea sa mai fie festivalul ion dragoi si sa vina si doamna marioara murarescu de la tezaur folcloric a si as vrea sa stiu in octombrie cum putem sa luam progamul zilelor bacaului 2008 contactatima la numarul de telefon sau la adresa de e-mail dalban_irina@yahoo.com
Acum ca au trecut aceste sarbatori pot spune ca au fost realmente un fiasco!
ar trebui sa se organizeze balul pensionarilor 2009 la sala sporturilor sau insula de agrement din bacau ca sa ne bucuram si noi de petrecerea asta foarte frumoasa sa mai vina si doamna Marioara Murarescu la bacau va rugam din suflet domnule primar Rmeo Stavarache
se mai face balul pensionarilor 2011
se face balul pensionarior 2012 unde anume locatia si ora la care va fi ce artisti vor canta va rog spunetimi astept raspuns imediat ca sa stiu si eu si pe ce data multumesc