Romeo Stavarache: „fostul primar al Bacaului, macinat de invidie”

Intr-un comunicat de presa despre lucrarile de modernizare ce se efectueaza in cartierul Izvoare, primarul municipiului Bacau, Romeo Stavarache, se arata mirat de atitudinea critica a ziarului Desteptarea legata de aceste lucrari si banuieste ca la mijloc se afla invidia patronului, Dumitru Sechelariu, fata de realizarile actulei administratii locale: „mă întreb dacă nu cumva […] fostul primar al Bacăului este măcinat de invidia că ceea n-a putut să facă el, cât a fost edil al oraşului, se realizează în timpul actualului meu mandat de primar.”

Redam in continuare intreg comunicatul ce face o prezentare in detaliu a lucrarilor din cartierul Izvoare.

Până în anul 2004 în cartierul Izvoare din Bacău nu s-a făcut nici o investiţie în modernizarea străzilor din zonă, fostul executiv, timp de opt ani, neavând nici cea mai mică intenţie să dea curs cererilor venite din partea locuitorilor din acest cartier.

Faptul că în Bacău, la începutul secolului XXI, existau cartiere întregi fără apă sau cu reţele insuficiente, uzate, cu multe pierderi, străzi fără canalizare sau străzi de pământ nu a interesat pe nimeni din vechea conducere a Primăriei.

Încă de la începutul mandatului meu ca primar m-a preocupat în mod deosebit calitatea vieţii locuitorilor din Bacău, cu atât mai mult a celor din zonele „uitate” de autorităţile locale din mandatele precedente.

Astfel, în anul 2006 întreg cartierul Izvoare a intrat într-un proces amplu de modernizări, lucrări care presupun introducerea reţelelor de canalizare, înlocuirea în întregime sau chiar montarea pe unele străzi a conductelor de apă şi racordarea lor la reţeaua principală, executarea de staţii de pompare pentru asigurarea către utilizatori a unui debit normal de apă, realizarea branşamentelor individuale la reţelele utilitare şi, ultima fază a acestor investiţii, asfaltarea străzilor şi a trotuarelor de pe toate străzile din acest cartier.

Acest program de investiţii presupune realizarea lui într-o perioadă mai mare de timp, 2006-2008, având în vedere volumul şi complexitatea lucrărilor, dar şi costurile mari pe care le implică.

În acest moment s-au terminat lucrările pe strada Plopilor, este în curs de finalizare strada Ciprian Porumbescu, se lucrează pe străzile Rozelor, Ogorului, Veronica Micle şi Înfrăţirii.

Totodată, în urma procedurilor de achiziţie, s-au încheiat contractele de execuţie a lucrărilor la reţelele de apă şi canalizare şi de construire a străzilor Muşcatelor şi Vasile Lupu, lucrări care vor începe în această lună. De asemenea, pe str. Izvoare, de la intersecţia cu Milcov până la intersecţia cu str. Ogorului va începe în această lună asfaltarea trotuarelor şi a carosabilului, nefiind probleme la reţelele de apă şi canalizare.

Astfel de lucrări de modernizare au demarat şi vor continua şi în celelalte cartiere băcăuane aflate în aceeaşi situaţie: cartierul CFR, zona Tache, Şerbăneşti şi Gherăieşti.

Mă miră faptul că o parte a presei băcăuane prezintă întotdeauna iniţiativele municipalităţii băcăuane ca pe ceva dăunător comunităţii locale şi, totodată, mă face să mă întreb dacă nu cumva patronul Trustului de presă Deşteptarea, fostul primar al Bacăului, este măcinat de invidia că ceea n-a putut să facă el, cât a fost edil al oraşului, se realizează în timpul actualului meu mandat de primar.

ROMEO STAVARACHE,
PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.