Vărsatul de vânt face ravagii în Bacău

Peste 130 de copii din judeţul Bacău s-au îmbolnăvit, în luna decembrie, de varicelă, boală care a băgat, până acum, în spital şi doi adulţi. La mijlocul lunii ianuarie este aşteptată o epidemie de vărsat de vânt. Medicul Anca Dancău, şefa compartimentului Epidemiologie din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bacău anticipează că o explozie de cazuri de vărsat de vânt se va înregistra la jumătatea lunii ianuarie 2006.

În ultimele două săptămâni, în secţia Recuperare Nutriţională din cadrul Spitalului Judeţean de Pediatrie patru copii au făcut, după internare, vărsat de vânt. „Ei au fost spitalizaţi pentru alte afecţiuni. Cu varicelă, au venit contaminaţi de acasă”, ne-a spus doctoriţa Aurelia Ţaga, director adjunct al Spitalului Judeţean de Pediatrie. Cei patru bolnavi au fost transferaţi la secţia Boli Infecţioase Copii.

Dar varicela a început să atace şi adulţi.

Varsat de vant Bacau

Astăzi în jurul prânzului, la secţia Boli Infecţioase Adulţi s-au prezentat două persoane cu simptomatologia vărsatului de vânt. Şi boala afectează chiar grupuri întregi de copii. În prezent, în judeţ, pe lângă focarul de la Spitalul de Pediatrie, mai sunt alte două, la şcolile şi grădiniţele din satele Fundu Răcăciuni, comuna Răcăciuni, şi Tescani, comuna Bereşti Tazlău. La Tescani au fost 17 bolnavi, iar la Fundu Răcăciuni – şapte. „Şi este de aşteptat să apară şi mai multe cazuri şi la noi, în secţia Recuperare Pediatrică, pentru că boala se manifestă, de regulă, după 10-12 zile de la contractarea virusului. De aceea, noi vom fi foarte atenţi. La internare vom face un triaj epidemiologic riguros al copiilor”, a mai precizat doctoriţa Aurelia Ţaga.

Numărul cazurilor confirmate de rujeolă (pojar) a crescut, de la 134 la 138, în judeţul nostru. În ultima săptămână, însă, după cum declară doctorul Anca Dancău, şeful compartimentului Epidemiologie din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, nu s-a mai înregistrat nici un caz de pojar. Acesta este efectul reluării vaccinării, după ce, timp de câteva luni, aceasta a fost întreruptă, ca urmare a nedistribuirii de către Ministerul Sănătăţii a dozelor necesare.

De o lună, de când a fost reâncepută imunizarea, au fost vaccinaţi 12.200 de copii. Aproape 2.000 dintre ei au vârste între 7 şi 11 luni, 568, între 12 şi 15 luni, iar 7.700 sunt copii de clasa I-a. Alţi 693 de copii au până în şapte ani, iar 1.298 sunt de 8 la14 ani şi fac parte din grupul de copii care nu au fost imunizaţi la timp. Campania de vaccinare continuă, pentru elevii din clasa I-a şi ceilalţi şcolari restanţieri, care vor mai fi identificaţi după reluarea cursurilor. La celelalte grupe de vârstă, respectiv 7-11 luni şi 12-15 luni, a mai rămas un număr foarte mic de copii nevaccinaţi.

Elena SOLOMON, Amos NEWS

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.