Ce trebuie sa stii ca sa donezi 2% catre o fundatie

Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozitul pe veniturile din salarii obţinute în anul 2005, pentru sponsorizarea entităţilor nonprofit, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Cei 2% sunt dedusi din impozitul deja platit catre stat, daca nu sunt donati vor merge la buget.

Întrucât impozitul pe salarii este un impozit final, contribuabilii – persoane fizice nu mai declară veniturile din salarii sau asimilate salariilor obţinute în anul 2005, indiferent de perioada desfăşurării activităţii şi de numărul angajatorilor la care au lucrat.

Astfel, după data de 28 februarie 2006, data limită de depunere a fişelor fiscale de către plătitorii de venituri din salarii la organul fiscal, contribuabilii care doresc să sponsorizeze o entitate nonprofit, pot solicita acestora un exemplar al fişei fiscale pe anul 2005.

Pentru sponsorizarea unei entităţi nonprofit, contribuabilii vor depune o copie a fişei fiscale, împreună cu formularul 230 – Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual, al cărui model şi conţinut a fost aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2017/2006.

Cererea va fi depusă la organul fiscal de domiciliu, până la data limită de depunere a declaraţiilor de venit, respectiv până la data de 15 mai 2006.

Contribuabilii care obţin alte venituri decât cele din salarii, pentru care există obligaţia declarării în anul 2006, care doresc în acelaşi timp să sponsorizeze o entitate nonprofit, vor completa formularul 200 – Declaraţie specială privind veniturile realizate în anul 2005, la toate capitolele aferente tipului de venit obţinut, inclusiv capitolul III.

Procurarea formularelor mai sus menţionate se face fie prin accesarea adresei de Internet www.mfinante.ro, portal ANAF, domeniul Asistenta contribuabili, subdomeniul Formulare fie solicitându-le de la unitatea fiscală.

Formularele pot fi depuse personal la organul fiscal de domicliu sau prin poştă, prin scrisoare recomandată, recipisa obţinuta de la oficiul poştal reprezentând dovada depunerii declaraţiei/cererii în termenul legal prevăzut.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.