S-au reluat zborurile Blue Air de pe Aeroportul Bacău
Odată cu ridicarea restricțiilor Blue Air își reia zborurile regulate spre majoritatea destinațiilor sale tradiționale. Începând de marți, 7 iulie 2020, programul planificat ce include peste 250 de zboruri pe săptămână în următoarea perioada va fi complet operațional.
De pe aeroportul din Bacău Blue Air a reluat zborurile cu destinația:
- Belgia (Bruxelles)
- Italia (Bergamo, Roma, Torino)
- Irlanda (Dublin)
- Marea Britanie (Londra Luton)
Pentru a asigura reluarea în bune condiții a zborurilor regulate si onorarea tuturor obligațiilor asumate către pasagerii, angajații si partenerii sai, Blue Air Aviation S.A. a apelat la procedura de concordat preventiv.
Procedura de concordat este o soluție de prevenție care are rolul de a asigura redresarea rapidă şi este desfășurată sub supravegherea unui judecător sindic. Procesul de restructurare permite continuarea activității companiei şi respectarea obligațiilor faţă de creditori.
„Biletele anulate sunt 20 de milioane de euro, nu avem de unde să îi rambursăm. Nu e că nu vrem. Şi asta e situația la toate liniile aeriene, nu suntem singurii. E o problemă masivă în industrie. Noi așteptăm ajutorul de stat și atunci vom putea plăti, dar până atunci nu avem cum”, a declarat Oana Petrescu, directorul general BlueAir, pentru Libertatea.
Toti pasagerii care au cumpărat bilete direct de pe site-ul BlueAir și care au fost afectați de anulările determinate de masurile restrictive, le-au fost transferante sumele aferente biletelor de avion achiziționate in portofelul virtual Blue Wallet.