O cronică sentimentală: Încotro?, de Roxana Medveţki
Roxana Medveţki este o scriitoare care, încet, dar sigur, intră în conştiinţa iubitorilor de literatură. În contul său putem să enumerăm deja patru cărţi: Călător spre apus, 2013, Vremelnic printre astre, poezii – 2013, Amintiri din gimnaziu, 2016 şi, cea mai recentă, din 2018, Încotro?.
Poeziile din Vremelnic printre astre, apărute în concepţia sa grafică atestă un real talent şi, totodată, o simbioză între vers şi imagine. Toată gama de sentimente care pot stăpâni un suflet sensibil o găsim în aceste poezii. În poemul „Dă-mi un motiv” justifică în final, de ce are această dorinţă, doar ca „Să simt / Să ştiu / Că-s viu”. Multe din versuri se cer puse pe muzică şi, de fapt, pe Roxana Medveţki am găsit-o pe YouTube ca autoare de versuri pentru multe melodii. Deşi emană, preponderent, un sentiment de tristeţe, grupajul de poeme se încheie optimist pentru că vede viaţa şi… „Altfel”… M-am oprit puţin asupra acestui volum pentru că sensibilitatea descoperită în poeziile sale, am regăsit-o şi în ultima apariţie, din 2018, ceea ce mă face să afirm că R. M. este o poetă…
Încotro? este un roman cu caracter monografic, o veritabilă monografie a satului românesc din a doua jumătate a veacului trecut. R.M. reuşeşte să pună în pagini o imagine completă a satului românesc tradiţional, în care descoperim dimensiunea sa religioasă, tradiţiile şi obiceiurile care însoţesc marile sărbători (Paştele şi Crăciunul), regretul pentru familia din trecut, „mitul familiei patriarhale”, cum bine sublinia dl Petre Isachi în prefaţa cărţii. Toate acestea dau romanului un caracter de document, cu valoare istorică pentru generaţiile mai tinere, care nu au cunoscut aceste realităţi. Ilinca, personajul central al romanului Încotro?, având șansa să-și petreacă vacanțele copilăriei la bunici, în „satul dintre vii”, o zonă aflată departe de „marele oraș”, a putut să cunoască nemijlocit realitățile specifice satului românesc de odinioară.
Copleșită de nostalgie, autoarea îşi exprimă fără echivoc regretul pentru dispariția ireversibilă a lumii satului românesc pe care l-a cunoscut, iar „satul dintre vii” este chiar un veritabil suprapersonaj al cărții. Dar Roxana Medveţki, prozatoare de real talent, înfățișează gradat traseul descendent al satului spre dispariția totală. Am putea spune chiar că Încotro? este un roman social, roman cu caracter monografic, cum am mai spus, o scriere profund realistă, cu personaje tipice în împrejurări tipice. Firul roşu care străbate romanul Încotro? este încărcat de o tensiune lirică care se acumulează treptat şi care face scurt-circuit la sfârşit: scena din capul dealului care străjuieşte „satul dintre vii”, în care eroina se întreabă: încotro?
Eroina, Ilinca, de fapt autoarea, pentru că, e clar, este şi un roman autobiografic, descoperă cu tristeţe, cu mare regret şi evoluţia omului care „adună năravuri, putrezeşte pe dinăuntru şi se împopoţonează pe dinafară”. Este evidentă dragostea pentru oamenii satului (ţaţa Anica) peste care „nu trecuse tăvălugul cusururilor şi stricăciunilor ce urâţesc şi râncezesc sufletul”. Spre sfârşitul romanului, scriitoarea observă, cu acelaşi regret, că „împreună cu satul se domolea, după milenii… copilăria unui neam”. Putem spune, fără să greşim, că Încotro? este un roman al copilăriei în măsura în care urmăreşte evoluţia Ilincăi de la o vârstă fragedă până la maturitate.
Compozițional, romanul Încotro? este alcătuit din 11 capitole care sunt tot atâtea „felii de viață” – expresie consacrată de Emile Zola. Capitolele respective ar putea fi luate și separat, primind chiar și câte un titlu, în funcție de realitățile surprinse („Șatra”, „Electrificarea”, „Crăciunul”, „Sfintele Paști” etc.), sau de protagoniștii în jurul cărora e centrată povestirea („Ţaţa Anica și Buzata”, „Mătușa Nuța”, „Ionel” ş.a.). Arta portretistică şi dialogul, plin de umor, dintre badea Gheorghe și ţaţa Frăsina, care ne face să zâmbim datorită punerii în contrast a celor doi, unul bun, jovial, înţelegător, iar cealaltă „pestriţă la maţe” (aşa cum e în viaţă, dar poate să fie şi invers!) demonstrează din plin talentul autoarei.
Stilistica R. M. uzează de multe personificări, hiperbole, epitete, comparaţii şi inversiuni care, uneori, te determină să reiei fraza pentru a-i pătrunde înţelesul. Acesta este stilul autoarei din Încotro? Regăsim în text un limbaj arhaic: cruce „povarnică”, cei încercaţi şi „tăvăliţi de viaţă” şi multe altele…, durerea pentru că „satul dintre vii” se stinge, împreună cu „prăpădirea valorilor morale sau altoirea lor cu vlăstari tineri şi vânjoşi, ai necinstei, invidiei, laşităţii, corupţiei, desfrânării şi câte altele”… Vă sună ceva cunoscut de aici, vreo asemănare cu ce se întâmplă în zilele noastre?
Pronunţatul sentiment al dezrădăcinării – alături de idealizarea satului arhaic în care tradițiile sunt respectate cu sfințenie, iar ritualurile creștine sunt practicate cu devoțiune – înscrie proza Roxanei Medveţki pe făgașul ideologiei literare a tradiționalismului. R.M. este o scriitoare nemolipsită de modernism; cartea ei ne aminteşte de Creangă, Sadoveanu, Teodoreanu şi îi putem aminti aici pe Georgeta Cancicov, Slavici…
Romanul la care ne referim nu se singularizează, în peisajul literar contemporan, doar prin valențele sale etice și documentare, ci şi prin cele artistice și estetice. Intuiția artistică sigură și spiritul de observație acut o ajută pe prozatoare să selecteze situațiile cele mai tipice, având maximă relevanță și semnificație epică.
Nu întâmplător, finalul romanului, construit cu profesionalism, ne oferă o imagine dureroasă a Ilincăi căreia, după 30 de ani, venită în sat, i se perindă prin faţa ochilor toate amintirile şi imaginile care i-au încântat copilăria. Tot atunci se radiografiază pe sine şi se vede, ca într-o oglindă, femeia ce a ajuns (ca ţaţa Florica???) şi nu-i place. De aceea se întreabă: „Şi-acum, încotro?”.
Cred cu sinceritate că scriitoarea R. M., prin ceea ce a scris până acum, a găsit ceea ce căuta – după propria-i mărturisire – „sprijineală în tâlcuirea propriei fiinţe” şi ne-a dat şi nouă posibilitatea să o descifrăm.
Ana Chiscop