Bacăul are nevoie de sport, iar sportul are nevoie de sprijinul comunității
Bacăul se află la un moment de răscruce în ceea ce privește sportul de performanță, în pericol să dispară din cauza subfinanțării. Din cauza unor greșeli sau prostii sau cum altfel doriți, făcute în trecut, există tentația de a trage heblul, ceea ce ar fi o la fel de mare eroare.
Faptul că, în România, sportul de performanță este dependent de banii publici este un truism. E de-ajuns să privim marile performanțe internaționale de după ’89, dar și cluburile de la care provin campionii/campioanele. Excepția care întărește regula e fotbalul, dar numai fiindcă investitorilor le fac cu ochii milioanele de euro din Champions League, după care… potopul, vezi cazurile Unirea Urziceni sau Oțelul Galați.
Există, în acest moment, o mulțime de performanțe la nivel de juniori și voi face referire aici la sporturile de echipă, deși și cele individuale sunt în top. Voleiul fete, spre exemplu, are două generații foarte bune, una dintre ele campioană națională în 2015 și eliminată anul acesta doar de un regulament strâmb. Voleiul masculin se află în plin reviriment, în contextul revenirii în primul eșalon și a titlului național universitar recent cucerit. Handbalul băieți are parte de o piramidă fără precedent, cu echipe de la juniori I până la juniori IV, trei dintre acestea ajungând anul acesta la turnee finale. La fotbal, de asemenea, Sport Club Bacău construiește durabil la nivel de copii și juniori.