Tricourile pentru Campionatul Mondial de fotbal, produse la Arad
O companie arădeană, „Manitoba Tex“ va produce tricourile suporterilor echipelor care vor participa la turnelul final al Campionatului Mondial de fotbal din Germania.
Astfel, la Arad, vor fi confecţionate peste 6 milioane de tricouri, singurele care vor avea caracter oficial, pentru deţinătorul licenţei FIFA, Karstadt Sport. Tricourile se vor vinde în punctele de desfacere din Germania ale materialelor promoţionale ale CM de fotbal 2006.
Tricourile vor fi imprimate cu însemnele fiecărei ţări participante la campionat, dar şi cu unele meciuri speciale. Se vor lua măsuri de siguranţă speciale, iar etichetele sunt originale FIFA, cu hologramă de securitate. Tricorile vor costa între 20 şi 30 de euro, dar nu vor fi comercializate în România.
Compania „Manitoba Tex“ a intrat pe piaţa arădeană a confecţiilor în anul 1994, devenind în scurt timp unul dintre cei mai importanţi producători de confecţii imprimate prin metoda serigrafiei. De curând, compania a preluat şi brand-ul „West Coast Custom“ al firmei de tuning auto, produsele fiind vândute exclusiv prin Internet.
Autor : Florin TOMUŢA, Amos News