Dor de Octavian Voicu…
În luna ianuarie, amintirea lui Octavian Voicu este şi mai prezentă în memoria tuturor celor care l-am cunoscut… În cenaclul care poartă numele poetului plecat la ceruri, VASILE CRISTIAN a citit această poezie:
UMBRA LUI OCTAVIAN VOICU
El a coborât din stele
printre noi,
să ne vadă…
Nu-i vine să creadă…
Cenaclul nostru
numele îi poartă!
Ştia el…
Va învia, va învia
el şi ea
prin Casa „Bacovia”!
Casa „Bacovia”,
un colţ de rai
de unde
să nu mai pleci,
tot să stai…
Colţ de rai,
de cultură
pentru noi toţi –
cuminecătură!
El a coborât din stele
să ştie,
să vadă,
să creadă
cât îl iubim,
cât îl apreciem,
şi cum scriem…
Amintire vie,
că-i proză, poezie,
eseu, catren sau epigramă
sufletul lui
ne cheamă,
ne îndeamnă,
scrieţi, scrieţi,
nu vă fie teamă!
Nu vă opriţi!
El a coborât din stele
printre noi,
să ne privească
să ne mulţumească
fericit,
împlinit…
Parcă a spus
nu!
N-am apus!
Îmi zic
nu s-a sfârşit
nimic.
Dar,
iată,
deodată,
la Casa bacoviană,
a culturii poiană,
La casa lui Bacovia
unde,
mărită şi slăvită-i
slova,
doi ochi,
prin aburitele ferestre,
se-arată,
ne urmăresc,
zâmbesc…
Şi pleacă!
El este!
Să ne trăieşti, maestre!
Recunoştinţă veşnică,
plenară,
flori multe şi ţărână uşoară!
CU DRAG! Era expresia pe care ne-o spunea la despărţire cel pe care îl numeam „enciclopedia Bacăului”… CU DRAG, îi spunem şi noi…
ANA CHISCOP