Poluare accidentala la CET Bacau
Ca urmare a vântului puternic instalat în zonă, cenuşa depozitată de SC CET SA Bacău a fost antrenată şi direcţionată spre satele din împrejurimi. La aceasta oră Comisariatul Judeţean Bacău al GNM, Laboratorul de analize de mediu şi alţi factori responsabili ai societăţii monitorizează zona.
Rezultatele obţinute din măsuratorile efectuate de către APM Bacău, pentru indicatorul pulberi în suspensie, arată că în vecinatatea societăţii s-au înregistrat depăşiri de două ori ale valorilor admise.
Ca urmare a acestor fenomene repetate de poluări accidentale, ministrul Mediului Attila Korodi a dispus efectuarea de către Garda Naţională de Mediu a unui control tematic asupra haldelor pe care le deţin agenţii economici din România.
Controlul tematic se va desfăşura pe o perioadă de două săptămâni şi urmăreşte respectarea de către agenţii economici a condiţiilor de închidere sau ecologizare a haldelor, conform prevederilor din avizul de mediu pe care îl deţin.
Autor : Bogdan STOLERU, Amos News