Program pentru mediatorii şcolari organizat în premieră de C.C.D. Bacău
În această săptămână, la solicitarea Ministerului Educației Naționale, Casa Corpului Didactic ”Grigore Tabacaru” Bacău derulează proiectul „Pentru sănătatea ta, pentru a nu abandona școala!”, cofinanțat din Fondul Social European. Pentru buna desfășurare a acestuia, Ministerul Educației a încheiat un amplu parteneriat cu: Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Proiectelor în Domeniul Sănătății, Uniunea Națională a Tuturor Studenților din România și cu Asociația ”Euro<26”.
Proiectul urmărește creșterea nivelului de educație a elevilor cuprinși în sistemul preuniversitar de învățământ, clasele I – VIII, expuși riscului de părăsire a școlii.
El se adresează, deopotrivă, părinților, tutorilor, profesorilor acestora și comunității în ansamblu.
Scopul programului este de a preveni abandonul școlar, în cadrul lui desfășurându-se o serie de activități, precum: conștientizarea grupului asupra cauzelor ce favorizează părăsirea timpurie a școlii, asupra consecințelor pe care le antrenează renunțarea la educație, orientarea, consilierea, asistarea elevilor în situație de risc, de părăsire a școlii, precum și detectarea, analiza și remedierea problemelor de sănătate ce afectează parcursul educațional al elevilor.
Astfel, în luna octombrie, pentru a reduce incidența abandonului școlar, va fi organizată Caravana „San – School”, vor fi dezvoltate la nivel național 150 parteneriate de tip școală – comunitate – părinți, menite a asigura suportul activităților de prevenire/ corectare a fenomenului de părăsire timpurie a școlii.
Încheierea parteneriatelor locale reprezintă modalitatea de implicare a comunității în procesul educațional al elevilor, aceasta realizându-se, deopotriva, prin instruirea/ formarea a 600 consilieri, la nivelul țării, pentru educația de tip „a doua șansă”.
Astfel, prin intermediul Caravanei „San – School” și elevii băcăuani vor beneficia de măsuri privind prevenția abandonului școlar, constand în: informare, conștientizare, orientare și sprijin medical, corelativ, în timp ce, părinții și tutorii acestora vor deveni destinatari ai acestor activități.
Instruirea consilierilor, care se desfășoară la C.C.D. Bacău, în intervalul 9 – 14 septembrie a.c., sub coordonarea prof. Aurelia Bocancea și a prof. Dumitru Ficuță, are drept scop menținerea/ reintegrarea în educație a elevilor, prin urmare, prevenirea/ corectarea abandonului școlar.
Astfel, prin intermediul primului modul de formare, participanții la program vor dobândi competențele necesare abordării personalizate a elevilor expuși riscului de părăsire timpurie a școlii, iar prin cel de-al doilea modul – „Mediator școlar„, vor dobândi competențe privitoare la aplicarea practicilor incluzive, medierea conflictelor, la stimularea implicării persoanelor responsabile de educația copiilor (profesori, psihologi, părinți), în vederea menținerii/reintegrării elevilor în sistemul de învățământ, dar și la dezvoltarea parteneriatelor educaționale.
Multiplicarea rezultatelor proiectului va fi susținută de elaborarea unui ghid practic, suport al diseminării cazurilor de reușită ale acestuia.
Promovarea bunelor practici, va avea drept consecință consolidarea rețelei – suport de parteneriate, și eventual, extinderea acesteia la nivel național.
Abordarea integrată (preventivă și corectivă) a abandonului școlar, creează deci, prin stimularea participării elevilor la educație, premisele integrării viitoare a acestora pe piața muncii, favorizând astfel, dezvoltarea unei societății incluzive și coezive.
„Nominalizarea Ministerului Educaţiei în acest proiect ne onorează, dar, ne şi obligă, deoarece, în premieră, oferim servicii de formare continuă pentru mediatorii școlari din județul nostru.”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.