Noua sclavie: Occidentul si terfelirea estului european
Un articol din The Sunday Telegraph, sub titlul “Sã-i fie rusine Angliei” (Britain should be ashamed), ne informeazã cã a fost “descoperitã” recent una din miriadele de retele de trafic uman în Macedonia, care se specializa în punerea la dispozitie a unor cluburi oculte britanice de carne vie, fete adolescente, “prostituate pentru lorzi”, în sensul literal al terminologiei.
Acest trafic medieval de carne vie în secolul XXI, este poate de suspectat de cãtre mafiotii individuali si guvernamentali ai tãrilor est-europene, care se ghideazã dupã un capitalism predatoriu neo-comunist (paradoxal, acestea nefiind contradictii de termeni). Însã când “lorzi” si alti “aristocrati” britanici (si nu numai), care se dau drept “civilizati”, “democrati” si “crestini” se fac vinovati de sprijinirea acestor retele mafiote si chiar de solicitarea exploatãrii de minori, acest lucru constituie o crimã fãrã drept de apel.
Societãti secrete, unele cu tentã ocultã, altele cu tentã pur orgiasticã, sunt vii si active în cadrul cluburilor multor multimilionari din Europa de Vest, la care participã multi deviati cu titluri de genul “lorzi”, “actori”, “oameni de afaceri”. Unii congressmeni si guvernatori americani în vizitã în Europa, s-au fãcut vinovati de participare la aceste orgii (cel mai recent caz descoperit în 2004, este al guvernatorului statului New Jersey).
Folosirea mizeriei copiilor si adolescentilor adusi fortat din Est în Vest, de cãtre acesti occidentali depravati, denotã o deteriorare a Vestului, reminiscentã de perioada decadentã a Imperiului Roman si a prãbusirii acestuia.
De la soldatii americani, canadieni si din Comunitatea Europeanã, care au fost prinsi în ultimii ani cã folosesc des prostituate minore din Estul Europei în Macedonia, Bosnia s.a.m.d. – în timp ce poartã titulatura de “mentinãtori ai pãcii în Balcani”-, la cazul în discutie, cel al lorzilor britanici, care se dedau la perversiuni sexuale cu fetele si bãietii minori adusi din Estul Europei si tinuti în sclavie pentru ei, aceste episoade nu aratã decât cã societãtile occidentale se complac în secolul XXI la sisteme medievale de sclavie, care nu pot decât sã le facã neamul de rusine în toatã lumea.
Natiunile Unite, într-un raport pe aceastã temã, au dezvãluit încã din 1999, cã peste jumãtate de milion de femei, majoritatea minore, majoritatea din Estul Europei sunt folosite de cãtre cetãteni ai Comunitãtii Europene în acte de sado-masochism si sclavie sexualã în mod zilnic.
În Germania numai, peste 15.000 de minore est-europene a fost documentat cã sunt folosite zilnic sexual de cãtre cetãteni germani. Conform aceluiasi raport, în Tãrile Nordice, 57% din persoanele exploatate sexual sunt sub 21 de ani. Aceastã exploatare de carne vie – numai din cele gãsite de cercetãtorii de la Natiunile Unite – se ridicã la peste 7 bilioane de dolari, câstig pe an în tãrile “civilizate” ale Comunitãti Europene.
De asemenea, conform unui studiu fãcut de cãtre colegii de la ziarul britanic Telegraph din 13 iulie 1999, pornografia de internet, care aratã poze obscene, inluzând si torturi sadice ale prizonierilor zisi “sclavi sexuali”, constituie 69% din piata “on-line” (de câstig din comertul de pe internet) pe industrie sexualã, la clientii din Europa “civilizatã” si SUA “civilizatã”. În general, comertul acestor imagini deviate, fãcute explicit la comanda “clientilor” din SUA si Comunitatea Europeanã, constituie 10% din câstigurile pe toatã industria virtualã din lume.
Conform articolului din Sunday Telegraph, majoritatea victimelor sunt adolescente est-europene, între 15 si 19 ani. Cu privire la cele din România, acestea provin invariabil din cadrul unor familii sãrace, dezbinate, predominant din satele si orasele de sud ale României, cum ar fi Cãlãrasi, Slobozia si Constanta. Cele care le recrutã pe fete initial sunt – paradoxal – femei, nu bãrbati, care mai apoi le vând în circuitul proxenetilor masculini. Acestia le prostitueazã întâi pe strãzile Bucurestiului, pentru ca mai apoi sã le plaseze din tarã în tarã, pe piata cãrnii vii pânã în Macedonia si Albania. Aici sunt folosite ca prostituate de cãtre soldatii occidentali de “mentinere a pãcii”. Mai apoi acestea sunt trimise în Occident, pentru “sex-cluburile” oculte ale suprabogatilor.