Bradul de Crăciun se aprinde pe 5 decembrie
Luminile Bradului de Crăciun se aprind și în acest an în municipiul Bacău, păstrând, astfel, o tradiție care durează din anul 2004. Festivitatea va avea loc miercuri, 5 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, în Piața Tricolorului, începând cu ora 16.00.
Programul artistic va fi oferit de elevi ai Palatului Copiilor din Bacău, iar pe scenă va urca și Moș Crăciun care va împărți daruri celor prezenți.
Ca în fiecare an, Primăria municipiului Bacău a pregătit mai multe cadouri pentru cei mici.