C.C.D. Bacău va primi vizita unor formatori americani
Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău a semnat un nou grant cu Departamentul de Stat al S.U.A., prin Ambasada S.U.A. la Bucureşti, cu scopul organizării programului de formare continuă Teaching Civic Concepts and Culture Through English, destinat cadrelor didactice calificate, care predau limba engleză.
El se va derula în perioada 03 – 15 decembrie 2012, la Bacău şi la Sfântu Gheorghe.
Programul va debuta luni, 3 decembrie 2012, ora 11.00, la Centrul „American Corner Bacău” şi se va finaliza pentru profesorii băcăuani, sâmbătă, 8 decembrie 2012.
Participanţii vor primi diplome din partea Ambasadei S.U.A. la Bucureşti.
Pentru ca acest program să se desfăşoare la standarde ridicate, odată cu avizarea sa de Ministerul Educaţiei, organizatorii au invitat formatori şi experţi din America, recomandaţi de Departamentul de Stat al S.U.A. şi de Ambasada S.U.A. la Bucureşti: Annette Boyd Pitts – Executive Director of the Florida Law Related Education Association, Inc, Dr. Kathy S. Froelich – Assistant in English Education in the School of Teacher Education şi Erin Crowe – Program Director at The Florida Law Related Education Association, Inc. – S.U.A.
Aceştia au o bogată experienţă ca pedagogi, ca formatori, ca autori de manuale şi alte materiale didactice, precum şi în coordonarea unor proiecte internaţionale, care au reunit profesori şi elevi, pe tematica toleranţei şi a dialogului intercultural.
Necesitatea şi oportunitatea acestuia sunt relevate de un complex de factori, care au ca nucleu, ideea potrivit căreia procesul educaţional trebuie să fie axat pe promovarea unor principii de toleranţă.
Ambasada S.U.A., printr-o scrisoare de recomandare a acestui program inedit, adresată M.E.C.T.S., şi semnată de ataşatul cultural, Edwina Sagitto, sprijină proiectul, considerând că tematica acestuia se concentrează asupra predării unor teme de educaţie civică, prin intermediul limbii engleze, fiind astfel de interes, atât pentru profesorii care vor urma cursul, cât şi pentru elevii lor.
Totodată, se afirmă că un astfel de program serveşte, atât promovării principiilor democraţiei, cât şi dezvoltării abilităţilor de comunicare ale elevilor în limba engleză, în context multicultural şi intercultural. Mai mult chiar, diplomatul american îşi exprimă convingerea că şi acest nou program de formare, iniţiat de C.C.D. Bacău, se va dovedi de un real succes.
În mod excepţional, Ambasada S.U.A. a înţeles să sprijine şi financiar acest proiect, situaţie care contribuie în mod decisiv la derularea lui.
Programul se desfăşoară pe parcursul a 40 ore, iar principalele teme propuse în cadrul acestuia sunt:
- Despre toleranţă;
- De ce este necesar lucrul în perechi/grup?
- Educarea toleranţei prin intermediul strategiilor de predare-învăţare;
- Strategii de predare – învăţare a limbii engleze bazate pe conţinut;
- Declaraţia universală a drepturilor omului;
- Managementul conflictului în cadrul orei de limba engleză;
- Modulul pedagogic integrat.
Cursul oferă o alternativă practică şi inedită, faţă de cele tradiţionale, în metodica predării limbii engleze, în care cursanţii sunt implicaţi interactiv, în diferite ateliere de lucru, în perechi şi în grupuri, în vederea realizării unor sarcini specifice.
În acest fel, cursanţii experimentează idei noi şi reflectă asupra unor activităţi pe care le vor practica mai târziu cu elevii.
Fundamentul teoretic pe care se bazează această nouă abordare acoperă programa metodologică cerută de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
De asemenea, propunătorii au identificat o serie de valori şi atitudini, care pot fi promovate odată cu implementarea acestui program:
- Extinderea cuantumului de cunoştinţe a cadrelor didactice în domeniul strategiilor moderne de predare – învăţare, centrate pe elev;
- Deschiderea perspectivelor asupra înţelegerii problematicii discriminării, rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei;
- Responsabilitatea pentru educarea elevilor în spiritul promovării valorilor umane autentice;
- Asumarea rolului de promotori de opinii, atitudini şi proiecte în şcoală şi comunitate a cadrelor didactice;
- Conştientizarea nevoii de educaţie permanentă.
Pentru cele trei experte sosite din S.U.A., organizatorii au pregătit vizite tematice şi de documentare, la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Bacău, Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu” Bacău şi la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacău.
„Considerăm că acest program de formare este în acelaşi timp, oportun şi inedit.
Timp de o săptămână trei renumiţi experţi şi formatori din S.U.A., Annette Boyd Pitts, Kathy S. Froelich şi Erin Crowe, vor lucra intensiv în beneficiul profesorilor de engleză băcăuani.
De asemenea, această nouă susţinere a proiectelor iniţiate de Casa Corpului Didactic Bacău venită din partea Ambasadei S.U.A. la Bucureşti ne onorează, şi în acelaşi timp ne mobilizează să lucrăm în continuare la standarde înalte.
Suntem convinşi că, ceea ce facem contribuie la consolidarea şi dezvoltarea parteneriatului româno-american, în domeniul culturii şi al educaţiei”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.