Razie pe linia furtului de lemne
Poliţiştii au desfăşurat în perioada 23-25.11.2012, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice şi a altor încălcări ale legislaţiei privind circulaţia şi comercializarea materialului lemnos.
În cadrul acestei activităţi, poliţiştii au verificat 34 de autovehicule şi 10 căruţe şi au ridicat în vederea confiscării 8,6 m.c. material lemnos în valoare de 2340 lei.
De asemenea, au aplicat trei sancţiuni contravenţionale şi au întocmit un dosar penal.
„Poliţiştii l-au depistat pe Cristian U., din Vaslui, care transporta pe DN 12A, cu o autoutilitară 4 m.c. material lemnos, în valoare de 1900 lei, pentru care nu deţinea documente legale de provenienţă şi transport. Cantitatea de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării, iar faţă de Cristian U. a fost luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 171/2010”, a declarat Narcisa Butnaru,purtător de cuvânt al IPJ Bacău.