Vernisaj Mircea Bujor
Din combinaţia medic-poet-pictor poate rezulta o expoziţie de excepţie. Pentru cei ce-l cunosc pe medicul anestezist Mircea Bujor, succesele sale nu mai reprezintă nicio mirare. E cunoscut ca un tip erudit, o enciclopedie pe picioare.
Implicat în toate evenimentele artistice ale oraşului, Mircea Bujor este un spirit critic şi nu-l mulţumeşte orice.
Vernisajul de ieri seară de la Galeriile Frunzetti a Expozitiei “Chioşcul de ziare” l-a făcut pe criticul Constantin Călin să se întrebe retoric la final: “Chiar, cine mai citeşte azi?”
Tablourile expuse la etajul Galeriei Frunzetti sunt un amestec de mesaje contemporane cu evenimente şi imagini vechi din diverse perioade ale secolului trecut încadrate în culori mate bine plăsmuite. E cu neputinţă să nu te miri de imaginaţia nelimitată a medicului-poet-pictor.
După prezentarea vernisajului, Mircea zâmbeşte fiecăruia, amabil. Eu, cu paharul de vin rubiniu în mână mă uit către el şi mă gândesc că ecuaţia umană e dificil câteodată de dezlegat: în sufletului unui om atât de masiv, cu aspectul unui gladiator, cum de se găseşte atâta sensibilitate? Şi mai ales ce au în comun anestezia, versul şi culoarea? Un OM: Mircea Bujor. Ecuaţie rezolvată.