Se modifică perioada de valabilitate a paşapoartelor; pana la 10 ani de valabilitate.
Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor precizează într-un comunicat de presă că din data de 29 ianuarie 2006 va intra în vigoare Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Se modifică valabilitatea paşapoartelor simple, astfel:
· 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit 14 ani (se pot elibera şi cu valabilitate sub 3 ani, la solitarea părinţilor);
· 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 25 ani (până în 18 ani se eliberează cu valabilitate sub 5 ani, cu condiţia să nu se depăşească data la care titularul împlineşte 18 ani) ;
· 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 25 ani.
Valabilitatea menţiunii privind înscrierea minorilor (până în 14 ani) în paşaportul părintelui este de 3 ani, dar nu mai mare de valabilitatea paşaportului.