Trei consilieri locali băcăuani, prinşi de Agenţia Naţională de Integritate în afara legii
Pe lista consilierilor județeni și locali în cazul cărora Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea legilor privind conflictul de interese, nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților şi fals în declaraţii, în perioada mandatului 2008 – 2012, se regăsesc şi trei băcăuani:
Ioan ROTARU – Consiliul Local Bacău – incompatibilitate – cinci contracte (prestări servicii balastare, reparații, parchetare) în cuantum de 347.402 lei, încheiate cu Consiliul Local Bacău și instituții subordonate Consiliului Local Bacău;
ŞLIC Mihai Iulian – Consiliul Local Bacău – conflict de interese penal, incompatibilitate, fals în declarații – trei contracte (executare lucrări proiectare, construire rețea alimentare sală de sport) încheiate cu Consiliul Local Bacău. Beneficiu patrimonial în cuantum de 138.510 lei;
PĂDURARU Ileana – Consiliul Local Bacău – conflict de interese penal, incompatibilitate – un contract (prestări servicii – pregătire fizică sportivi) încheiat cu o instituție subordonată Consiliului Local Bacău. Beneficiu patrimonial în cuantum de 30.220 lei.