Scandal la Blăgeşti cu Ion, doi cai, căruţa şi vecinii
După ce şi-a făcut curaj cu mai multe pahare de alcool, R. Ion, de 39 de ani din Blăgeşti a intrat în curtea unei vecine, căreia a încercat să-i fure doi cai şi căruţa. De ciudă că a fost suprins de aceasta a lovit-o, după care a distrus căruţa, prejudiciul fiind estimat de către partea vătămată la 1000 lei. Ulterior, R. Ion a ieşit pe stradă în apropierea locuinţei părţii vătămate şi a avut un conflict cu alți cetățeni din comună faţă de care s-a manifestat violent adresându-le injurii şi cuvinte jignitoare.
Cel în cauză s-a manifestat violent şi la sosirea la faţa locului a polițiștilor, fapt pentru care s-a procedat la imobilizarea, încătuşarea şi conducerea acestuia la sediul Poliției Orașului Buhuşi pentru cercetări.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de tentativă de furt, violare de domiciliu, lovire şi distrugere, fiind totodată şi sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1000 lei.